Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp în orașul Năsăud. Din primele informații trei mașini s-au ciocnit, una dintre ele ajungând într-un stâlp, iar cealaltă într-un copac.
Accidentul a avut loc în urmă cu puțin timp, în orașul Năsăud. Se pare că au fost implicate trei autoturisme, una dintre ele fiind autoutilitara unei firme de construcții.
În urma impactului două dintre mașinile implicate au ajuns pe trotuar, autoutilitara a ajuns într-un stâlp, în timp ce un alt autoturism implicat, marca Audi, a ajuns în copacul din vecinătate.
„Un bărbat de 64 de ani din Năsăud, în timp ce conducea un autoturism în localitate, pe direcția de deplasare Năsăud-Salva, a efectuat un viraj la stânga pe un drum cu marcaj longitudinal continuu, colizionând un autoturism, care circula regulamentar din sens opus. Autoturismul colizionat a fost proiectat într-un alt autoturism parcat. Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro Diana Pintea, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Autoutilitara parcată a fost proiectată la rândul său într-un stâlp. Cei doi șoferi implicați în accident au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.