Etapa a patra a seriei Nord a Campionatul Naţional al ligii a I-a, feminin, a programat pe terenul Bârgău Arena, întâlnirea dintre Heniu Prundu Bârgăului, liderul la zi al seriei şi Olimpia 2 Cluj, echipă care are în componenţă 7 jucătoare ale echipei naţionale U17, care au jucat săptămâna trecută în Turul de Elită al Campionatului European...
...de junioare. Cu aproape 500 de spectatori prezenţi la joc, cu primarul Doru Crişan şi senatorul Dorin Dobra în tribună, bârgăuancele au obţinut o victorie meritată în faţa unei echipe care a venit cu nasul pe sus la acest joc. Gazdele încep bine jocul şi în minutul 10, Rodica Ţegle, cea mai bună jucătoare de pe teren, ia o acţiune pe cont propriu, intră în careu şi deschide scorul cu un şut plasat.
Bârgăuancele forţează golul doi, ratează câteva bune ocazii, dar cele care înscriu, împotriva cursului jocului, sunt oaspetele care egalează în minutul 22, pentru ca zece minute mai târziu Rodica Ţegle să prindă un trasor de la 30 de metri sub bară şi să aducă din nou gazdele în avantaj, pentru ca în minutul 41 Cristina Peride îi pasează printre Crinei Câmpan care marchează pentru 3-1, scor cu care se termină prima repriză.
După pauză gazdele controlează jocul, dar cele care înscriu sunt oaspetele care transformă în gol o lovitură liberă de la 25 metri, în minutul 55, pentru ca gazdele să-şi asigure victoria în minutul 88 când Cristina Peride înscrie cu şut de la 25 de metri.
Lotul folosit de antrenorii Călin Svoboda şi George Ruscău Jr: Ana Mateşan, Georgiana Nistor, Tabita Silaşi, Dana Ţarcă, Voichiţa Rus, Adelina Vereş , Cristina Peride , Crina Câmpan, Adina Rognean , Rodica Ţegle, Alexandra Blaga. Au mai jucat: Dana Răzvanţă, Elena Ştef, Corina Pop, Alexandra Suciu.
Călin Svoboda, antrenor:”Un joc de mare luptă cu o echipă bine pregătită, care are în lot jucătoare la loturile naţionale. Am obţinut o victorie clară şi meritată, după un joc bun făcut de fete, un joc câştigat mai mult cu sufletul. Felicit fetele pentru dăruirea de care au dat dovadă şi pentru atitudinea avută în această partidă. Dedicăm victoria tuturor susţinătorilor noştri care au venit în număr record pe Bârgău Arena”.