A cincea ediție a competiției Flow Ride, un concurs de ciclism montan al împătimiților de mișcare și adrenalină, a avut loc anul acesta în plină campanie electorală. Pentru că tinerețea și dinamismul sunt punctele forte în campanie, unii candidați nu au pierdut ocazia să își asocieze imaginea cu acest concurs.
Orientarea către tineri pare să fie, în această campanie, preocuparea de bază a candidaților. Deși tinerețea și interesul față de populația tânără a fost, inițial, un atu al candidaților veniți din afara politicii, politicienii cu experiență s-au prins repede că este necesar să îmbrățișeze și ei acest „trend“ electoral, deși unii nu au nimic în comun cu el.
Chiar dacă, de cinci ani, nu a manifestat niciun interes față de astfel de activități tinerești, candidatul PNL, Stelian Dolha, a profitat de evenimentul Flow Ride de anul acesta pretinzând că este deschis, de acum încolo, să susțină inițiativele tinerilor. El s-a fotografiat cu tinerii de la Flow Ride, realizând un banner electoral, în culorile partidului, pe care l-a postat pe pagina sa de Facebook.
Acest lucru a stârnit o reacție a candidatului PER, Mircea Archiudean, care este sponsor al competiției încă din edițiile trecute, când nu era implicat în campania electorală. Deși, inițial, nu a dorit să își facă campanie de imagine pe seama acestui eveniment, Mircea Archiudean a ținut să sublinieze ce înseamnă adevărata orientare spre inițiativele tinerilor, în general, și nu doar în prag de alegeri.
„Angajamentul meu în această privinţă depăşeşte cadrul şi limitele campaniei electorale. Eu chiar sprijin inițiativele tinerilor, nu doar promit că o să le sprijin. Iar susţinerea acestor iniţiative este unul din lucrurile în care m-am angajat cu plăcere. Am sponsorizat şi anul trecut şi anul acesta competiţia Flow Ride şi o s-o susţin în continuare. Nu aş fi amintit lucru acesta, însă înţeleg că unii candidaţi nu pierd nicio ocazie să-şi afirme generozitatea cu banii publici, dacă vor fi aleşi. Mi se pare cam prea ieftin şi cam prea politicianist să te arăţi doar în campania electorală pe la evenimente de care nu ţi-a păsat până acum şi să faci promisiuni, în condiţiile în care, deşi ai fi putut, n-ai făcut nimic până acum. Şi nu mă refer la investiţii publice şi sprijin logistic care ţin în mod evident de implicarea Primăriei, ci la mijloace mult mai liberale oferite organizatorilor cum ar fi sponsorizările sau donaţiile. Înţelegem însă că este mai uşor să fii generos la timpul viitor şi dacă se poate, doar pe bani publici. Nu credem însă că este exemplul pe care îl aşteaptă tinerii“, a spus Mircea Archiudean
Mircea Archiudean: „În Bistrița au fost tot timpul oameni îndrăzneți“
„Nu vom putea să înţelegem tinerii, să aflăm ce vor, dacă nu-i ascultăm. În calitate de primar îmi propun să-i ascult şi să organizăm împreună manifestările sportive pe care aceştia şi le doresc. În Bistriţa au fost întotdeauna oameni îndrăzneţi care au îmbrăţişat cu deschidere şi entuziasm tot ce a însemnat noutate în domeniul petrecerii timpului liber şi a sportului. Administraţia locală a fost însă prea puţin implicată în aceste manifestări. Competiţiile iniţiate de pasionaţi, care şi-au dovedit atractivitatea pentru practicanţi şi publicul larg trebuie să-şi găsească locul în calendarul manifestărilor anuale proprii ale Primăriei pentru a fi susţinute pe baze permanente“, a mai spus Mircea Archiudean.
De asemenea, el a vorbit despre programul său electoral, care implică, printre altele, construirea de noi terenuri de sport și alocarea de resurse financiare pentru activități sportive.
Pe lângă aceste obiective, Mircea Archiudean mai are în vedere următoarele:
- Realizarea împreună cu practicanţii ciclismului de trasee marcate în jurul Bistriţei,
- Revitalizarea circuitului de motocross de pe dealul Cighir,
- Realizarea unui Parc de Aventură în pădurea Codrisor,
- Amenajarea Codrișor Park DownHill
„Sunt obiective a căror realizare nu implică costuri mari şi cu o minimă susţinere din partea Primăriei pot fi organizate, anual, concursuri atrăgătoare“, a concluzionat el.
BIROUL DE PRESA PER
(PE)