Dansatorii de la „Floris” au nevoie de ajutorul nostru pentru a ajunge în finala concursului „România dansează”. Bistriţenii care îi susţin pot trimite un SMS cu textul „Floris” la numărul 1313. Voturile noatre îi pot trimite direct în finală pe dansatorii bistriţeni.
Ultima semifinală a concursului „România dansează” a avut loc aseară, iar juraţii şi-au ales câte un număr care să meargă direct în finală.
Cel de-al patrulea finalist va fi ales prin votul publicului, iar printre cei care au ocazia să lupte pentru marele premiu sunt şi dansatorii de la „Floris”.
Aseară aceştia au dansat un vals pe balada rock „Nothing Else Metters” a celor de la Metalica. CRB şi Mihai Bendeac nu au fost prea impresionaţi de prestaţia dansatorilor bistriţeni, astfel că le-au dat câte o steluţă roşie. Singura care i-a încurajat şi le-a dat o steluţă aurie, pentru că au ajuns atât de departe în concurs, a fost Monica Petrinca.
Florica Buduşan, antrenoarea dansatorilor bistriţeni, a recunoscut aseară că a schimbat coregrafia chiar cu o zi înaintea semifinalei.
„Floris” este pe lista celor care se pot lupta în 19 mai pentru marele premiu al concursului „România dansează”.
Pentru ca acest lucru să fie posibil dansatorii au nevoie de cât mai multe voturi din partea publicului. Susţinătorii pot trimite un SMS cu textul „Floris” (1,24 euro/ SMS, TVA inclus) la numărul 1313. Cei care trimit astfel de mesaje participă automat la o tombolă în urma căreia pot câştiga unul dintre cele patru iPhone-uri 5 sau unul dintre cele trei iPad-uri puse la bătaie.
Voturile de susţinere pot fi trimise numai astăzi, până la ora 16.00, telespectatorii fiind cei care vor decide pe cine salvează şi trimit mai departe dintre cei nouă rămaşi în concurs.
Finalistul va fi anunţat în timpul „Observatorului” de la ora 16.00, de către Jorge, prezentatorul concursului „România dansează”.