Cel mai mult m-au şocat intelectualii cu care am analizat cele două dezbateri. Astfel, atitudinea balcanică, virulentă, gălăgioasă, înţepătoare, acidă, lipsită de respect, dacă îi închide gura celuilalt o găsim dreaptă, justă, deci bună. Iar aşteptarea pentru ca celălalt să vorbească, neîntreruperea celuilalt când enunţă ceva, calmul din tonalitate, vorba scurtă, concisă, aşezată sau nefluturarea hârtiilor în faţă o înţelegem drept incompetenţă, neputinţă, nepregătire.

Chiar dacă se demonstrează că un candidat sau altul minte, important pentru noi este să ne zâmbească când minte, să ne dea cifre, să trăncăne cu noimă şi fără noimă.

De aici, îmi dau seama că discursul plăcut de români este cel matematizat, atotsuficient, care ne transmite că ştie tot şi poate tot. În alte cuvinte, ne place mesianismul politic, ne place pasivismul civic şi vrem cât mai puţin să contribuim social, deşi în fotoliul nostru tăiem şi spânzurăm, facem şi desfacem.

În concluzie, discursul democratic de care ne vorbea Ion Raţiu acum 24 de ani, argumentativ, cu mult bun simţ, cu maturitate de idei, viu, al concepţiei existenţiale nu este agreat de români. Noi dorim spectacol, teatru, manipulare, bătaie de joc, umiliri, hohote, impunere cu forţa, într-un cuvânt: circ!

Prof. Florin I. Bojor