Înarmaţi cu 2.500 de garoafe domnii din Partidului Social Demcorat din Bistriţa-Năsăud au făcut astăzi o surpriză plăcută doamnelor şi domnişoarelor. Social-democraţii au împărţit florile tutror femeilor pe care le-au întâlnit pe stradă şi le-au urat o primăvară frumoasă, multă sănătate şi împliniri.
Pentru că este 8 Martie şi în această zi toate femeile trebuie să primească atenţie, să fie răsfăţate şi iubite, social-demcoraţii bistriţeni au ţinut neapărat să ofere flori reprezentantelor sexului frumos.
Acţiunea organizată de ţinerii şi seniorii PSD BN a început la ora 12.00 de la sediul partidului aflat pe strada gheorghe Şincai. Cu braţele pline de flori domnii din PSD au pornit pe străzile Bistriţei pentru a oferi câte o mică atenţie femeilor.
Deputatul Daniel Suciu, Radu Moldovan, preşedintele Consiliului Judeţean, vicepreşedintele CJ, Alexandru Pugna, primarul Ovidiu creţu, viceprimarul George Avram, preşedintele organizaţiei municipale a PSD, Alexandru Bria şi preşedintele organizaţiei de tineret, Bogdan Ivan, alături de alţi membrii ai PSD au fost cei care au oferit florile şi le-au urat doamnelor şi domnişoarelor pe care le-au întâlnit pe stradă multă fericire.