Comuna Lunca Ilvei a avut parte de o amplă dezvoltare anul trecut! De la investițiile în infrastructura rutieră, în locuințele ANL, până la realizarea unei săli de sport moderne, a unei creșe cu 40 de locuri și a lucrărilor în teren de cadastru general, toate și-au găsit finalitate în 2012.
Anul trecut a însemnat pentru administrația locală din comuna Lunca Ilvei, județul Bistrița – Năsăud, finalizarea unor obiective extrem de necesare dezvoltării zonei. Unul dintre cele mai importante proiecte duse la bun sfârșit a fost cel pe Măsura 322 realizat în colaborare cu Primăria comunei Șanț, prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ilva – Someș.
Investiția în valoare totală de 6 milioane de euro a făcut posibilă modernizarea și asfaltarea drumului de legătură Lunca Ilvei – Şanţ (DC 44), pe o lungime de 11,7 km, reabilitarea Muzeului și asigurarea portul popular pentru ansamblul folcloric din comuna Șanț, realizarea unei stații de clorinare pentru actualul sistem de alimentare cu apă la Lunca Ilvei și construirea unei creșe cu 40 de locuri, de asemenea la Lunca Ilvei. Proiectul cu finanțare europeană a permis și achiziționarea de utilaje necesare întreținerii drumurilor comunale.
“Vorbim de o investiție de mare însemnătate pentru cele două comunități, Lunca Ilvei și Șanț. Numai asfaltarea acestui drum de legătură reprezintă o mare realizare care va duce inevitabil la dezvoltarea zonei, ca să nu mai vorbim și de toate celelalte obiective realizate din proiectul comun, fiecare pe segmentul său”, a declarat primarul Flaviu Lupșan.
Tot anul trecut, au fost finalizate și lucrările la sala de sport din Lunca Ilvei, investiție susținută de asemenea din fonduri comunitare, iar prin programul național au fost construite și recepționate două blocuri de locuințe ANL cu un total de 32 de apartamente. Comuna a beneficiat și de introducerea sistemului de alimentare cu apă și canalizare pe o porțiune de 25 de km, construirea unei stații de epurare, precum și realizarea în teren a cadastrului general al comunei, finalizat în prezent în proporție de 60%.
“Anul acesta, investițiile continuă cu lucrările la drumurile forestiere de interes de la Lunca Ilvei, pe o lungime de 11,8 km în zonele Iliuța - axial, Pârâul lui Galan și Pârâul Calului care iese în șoseaua națională, în zona Măgura Calului”, a adăugat Flaviu Lupșan.
În acest caz, investiția în valoare de 1,5 milioane de euro se derulează printr-un proiect cu finanțare europeană accesat pe Submăsura 125 b - privind îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea silviculturii. Lucrările au început în luna iunie a anului trecut și se vor încheia la finele lui septembrie 2013.