Politistii din intreg judetul sunt in alerta si au organizat filtre pentru prinderea soferului care a omorat in aceasta dimineata o femeie de 43 de ani, in cartierul Viisoara.
Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Bistrita-Nasaud, agentul Claudia Creta, spune ca la aceasta ora politistii au suficiente elemente care sa duca la identificarea masinii si a soferului implicat in accident.
"Au fost instituite filtre atat in municipiu, cat si la limitele judetului. Astfel, vrem sa transmitem persoanei care a savarsit aceasta crima ca nu are scapare. Avem toate elementele, nu trebuie decat sa il gasim. Stim cine este. Au fost gasite cateva elemente de la masina, din partea din fata, astfel ca noi am putut identifica masina. Accidentul s-a petrecut la o distanta de 50 de metri de trecerea de pietoni unde masinile oricum trebuie sa mearga cu o viteza redusa", a precizat purtatorul de cuvant al IPJ BN.
O femeie in varsta de 43 de ani a murit dupa ce a fost lovita in plin de o masina. Accidentul s-a petrecut in aceasta dimineata in cartierul Viisoara.
Femeia a incercat sa treaca strada pentru a ajunge la magazinul la care lucra prin loc nepermis si a fost lovita in plin de o masina care rula cu viteza. Dupa impact, soferul a fugit de la locul accidentului. Femeia se intorcea astazi la munca dupa ce in urma cu doua saptamani a suferit o interventie chirurgicala. Intreaga scena s-a petrecut sub ochii sotului femeii.