Zilele Bistriţei aduc o expoziţie specială de timbre pentru colecţionarii şi iubitorii acestor miniaturi. În ArtGaleria de pe pietonalul Liviu Rebreanu, între 10 şi 15 iulie, poate fi admirată expoziţia filatelică naţională „Filex Transsilvanica”.
„România, ţara turismului” este intitulată cea de-a XVIII-a ediţie a expoziţiei filatelice naţionale şi va fi vernisată vineri, 13 iulie 2012, ora 12.30 la Centrul Cultural Municipal "George Coşbuc" Bistriţa.
Expoziţia poate fi vizitată în perioada 10-15 iulie, cu prilejul Zilelor Bistriţei, între orele 10-18 în Art Galeria, de pe pietonalul Liviu Rebreanu, la Centrul Cultural Municipal "George Coşbuc" dar şi la Cercul Militar al oraşului, în Sala de spectacole.
Tot vineri, 13 iulie, de la ora 08.30, la Cercul Militar Bistriţa se va organiza un târg filatelic pentru pasionaţii acestei discipline.