În urma accidentului de sâmbătă noaptea în care dispecera Unitaxi în vârstă de 45 de ani a decedat, aflându-se pe scaunul din dreapta al unei mașini staționate, colegii acesteia au păstrat astăzi, 15 septembrie, în jurul orei 14.20, un moment de reculegere.
Astfel, mai multe mașini Unitaxi au format o coloană, blocând mai multe sensuri giratorii – unul dintre ele fiind cel din zona Kaufland de pe Str. Independenței. Mașinile, echipate cu banderole negre la oglinzile retrovizoare și antene, au folosit semnalele acustice și luminoase, făcând astfel vizibil protestul față de situația creată, arătându-se solidari cu familia femeii nevinovate care a decedat.
Cumplitul accident a fost provocat în noaptea de sâmbătă spre duminică de Florin Andrecuț, un tânăr de 25 de ani care, în ciuda stării avansate de ebrietate, a decis să conducă autoturismul, furând mireasa de la nunta la care se afla în localitatea Satu Nou. Acesta a călcat mult prea tare pedala de accelerație, intrând pe contrasens și mai apoi în mașina staționată în care se afla dispecera Unitaxi.
Tânărul vinovat de producerea accidentului a primit mandat de arestare pentru 30 de zile.
Alexandra Boierean