Exact! Câinii pe iarbă, biciclete și carturi printre copii, chiștoace și pungi aruncate aiurea... nimeni nu le vrea.

Sunt mamă și de luni bune „frecventez” aproape zilnic parcul municipal. Nu sunt singura care și-a făcut un obicei din asta și de fiecare dată când ajung în parc mă întâlnesc cu persoane care semnează condica de prezență destul de des. Primăria a transformat zona în una în care ți-e drag să ieși pentru că e liniște și curățenie, nu trec sute de mașini și nu trebuie să stai cu ochii pe copil ca pe butelie.

Teoretic. Practic nu mai e chiar așa. De ce? Pentru că în vara aceasta aleile parcului s-au trasformat în piste pentru carturi. Ideea e bună și mulți sunt cei care fac plimbări, dar bine ar fi să nu o mai facă pe aleile pietonale unde copiii se joacă și adulții se plimbă. Al meu copil e (încă) în cărucior și chiar și așa trebuie să fiu mereu cu ochii în patru să nu mă „tamponeze” vreun vitezoman cu cartul.

Mai rău e de puștii care aleargă și se joacă. N-aș vrea sa fiu în pielea unui părinte care își vede odrasla (a nu se înțelege ceva urât) mai-mai strivită de un cart sau chiar o bicicletă. Sărind peste pericolul de pe alei, trecem la cel din iarbă. Și nu vă gândiți la căpușe că nu despre ele e vorba. Iubitorii de patrupezi ies des în parc, e locul numai bun de plimbare. Păcat că deși trec de fiecare dată pe lângă panourile puse la intrarea în parc nu bagă de seamă ce e scris pe ele, asta deși sunt convinsă că toți știu să citească. Câinii n-au ce căuta pe iarbă! Și mă enervează când văd câte o pufoșenie că își face nevoile pe iarbă, unde eu aș vrea să întind o pătură și să stau cu copilul. Pofta-n cui că e plin de dejecții! Nici de botnițe n-au auzit unii iubitori de câini. Dar pentru ce le-ar trebui? Câinii lor sunt „educați” (replica unei doamne care se plimba cu un ciobănesc care binențeles n-avea botniță) și nu fac niciun rău. Serios?! Știu ei foarte bine ce gândește animalul și cum poate reacționa.

Acum să vă zic și de treaba cu mizeria. Parcul e curat, cei care se ocupă de curățenie se străduiesc și se vede. Alta e problema. Bunul-simț! Mai exact lipsa lui. Cu coșuri de gunoi la câțiva metri unul de altul, mai sunt unii care își „uită” resturile pe/sub băncile pe care stau. Lenea e mare cucoană (e doar o vorbă), dar știu eu una și mai bună: de unde nu-i nici Dumnezeu nu cere!

Tot urât și tot legat de (lipsă) bun-simț e și cu fumatul. Dacă legea zice clar că în spațiile de joacă și în imediata lor apropiere fumatul e interzis de ce să nu respectăm? Stau părinții relaxați pe băncile de lângă spațiul de joacă, mai trag câte o țigară... Unde-i chiștocul? Pe iarbă în spatele băncii. Bine ar fi dacă cei ce se ocupă de pază, ordine și liniște în parc să fie puțin mai atenți la ceea ce se întâmplă și chiar n-ar strica să fie luate și câteva măsuri!

Până atunci, dacă din titlu v-am zis de risipa de bani... tare sunt curioasă de ce pornește Primăria iluminatul public în parc dacă soarele încă strălucește pe cer?!! Nu de alta, dar factura noi o plătim.

Andreea Moldovan