În timpurile străvechi, pe Nedeia Poienilor, mărginaşă şi contopită cu Nedeia Ţăranului din muntele vecin, Dosul Grajdului, se ţineau bâlciuri identice cu târgurile de pe Muntele Găina, din munţii Apuseni, din Ţara Moţilor. Locurile acestea erau potrivite pentru acest scop fiind uşor accesibile din toate părţile, în adevăr târgurile erau cercetate dinspre nord de maramureşeni, dinspre est de bucovineni iar dinspre vest şi sud de oamenii din munţii vecini şi comunele din împrejurimi.

Târgurile ţineau câte o săptămână, la începutul lunii iulie şi constau din vinderi şi cumpărări de oi, miei, berbeci, capre, ţapi, piei şi produse lactate, etc. Pentru uşurarea accesului la locul târgului s-a construit un plai, sau mai bine zis un drum, pe care se putea circula cu carul cu boi. Acest drum începea dintr-un punct de pe Valea Vinului, cursul superior, malul apusean şi urca în serpentine relativ uşoare, pe versantul estic al muntelui Poieni, sfârşindu-se pe Nedeile munţilor amintiţi mai sus.

Pe drumul de pe Poieni, urmele căruia se mai văd, se leagă numele constructorului său, Beneş (ultimul comite de Rodna).
La Tău.

În părţile muntoase de la noi au rămas ca moştenire de la strămoşi multe şi diferite obiceiuri dovedite practice. În rândul acestora se număra şi obiceiul de a ţine târgul de vite pe nedeile unor munţi uşor accesibili şi oarecum strategici, un astfel de târg se ţinea în fiecare vară pe Cişa, pe locul numit La Tău, un lac de munte pe versantul est-vest. Târgul acesta era cercetat de oameni coboraţi din munţii vecini cu de vândut şi de gospodarii străini veniţi cu de cumpărat, făcându-se afaceri bune. Astăzi aceste târguri sunt mutate pe piaţa Rodnei (7-9 august), unde amatorii îşi coboară mărfurile şi de unde se reîntorc în munţi iar alţii pleacă acasă în comunele lor.

Boldul Şutului.

La poalele acestui munte în locul numit La Izvoare, pe versantul nord-sud este o stânca scobită adânc având aspectul unei semi peşteri şi oferind un adăpost bun celor ce se găsesc în partea locului pe vreme rea sau pe timp de noapte. Mai demult, vara, când păşunea bogată din muntele acesta era populata cu cirezi de boi, cu herghelii de cai şi mari turme de oi „şi a târgului amintit anterior”, prin urmare, datorită acestora, circulaţia oamenilor era mare, un comerciant ambulant, de origine armeană, numit Şutu, a ocupat acest adăpost. Prin adaptările necesare, peştera a fost prefăcută într-un local potrivit scopurilor sale, adică să-i servească de locuinţă şi de magazie, se aproviziona cu mărfuri de sezon, tutun, rostopcină, un fel de ţuică dulce, tare şi colorată, năframe, inele de aramă, cercei de argint, mărgele, lulele (pipe) de porţelan alb cu „ciutură” cu mund-stuck de os încârligat şi cu chipul lui Franz Iosef gravat pe ele, covrigi (cornuri), puhă (pâine albă moale), turtiţă în formă de inimă sau de copii, cu oglinjoare, slănină, cârnaţi, etc. Toate pregătirile necesare Şutul le făcea în vederea târgului de vite care se ţinea în luna iulie, sus pe munte, în locul numit La Tău. Este de la sine înţeles că târgarii, după încheierea afacerii coborau la Şutu unde cinsteau aldămaşul cu băutură şi cu mâncare. Unii cumpărau pe seama nevestelor, fetiţelor şi copiilor de acasă mărfuri de amintire numite „puiul târgului”. Plata se făcea deseori în natură cu derivatele din lapte, miei şi piei, pe care Şutu le transporta şi le valorifica făcând averi nebănuite din munca oamenilor.

Molidul Fetei.

De cum dă primăvara după topirea omătului de pe feţele muntelui şi soarele călduţ străbătea prin pădurea Cişei de pe versantul nord-sud, o fată necunoscuta şi venită nu ştie nimeni de unde se aciuia an de an într-unul şi acelaşi loc (luminiş) sub acelaşi molid, aflător puţin mai sus dar aproape de plai. Aici îşi construia o colibă rudimentară însă îndestulătoare pentru a-i servi de adăpost până la sosirea toamnei când, neobservată, dispărea fără urmă, nu ştia nimeni unde. Prin cuvintele ei cuminţi, prin purtarea ei cinstită, prin blândeţe, insufla tuturor încredere şi o iubire cum se poate avea numai faţă de o schivnică. Ocupaţia ei era spălatul, cusutul şi cârpitul hainelor persoanelor de la stânele din împrejurimi pentru care primea drept plată alimente din belşug. Cu toate acestea, din apariţiile şi dispariţiile regulate şi misterioase ale fetei oamenii creduli în puteri extraordinare au brodat păreri şi convingeri diferite. S-a răspândit de unii zvonul că fata ar fi fost fermecată şi că din toamnă şi până în primăvara viitoare trăieşte tot pe munte prefăcută în căprioară. Această credinţă, ca toate credinţele deşarte, a încetat. Încetate au fost şi apariţiile şi dispariţiile fetei, rămânând până astăzi numele molidului, dispărut şi el astăzi, de „Molidul Fetei”.

Deoarece la Boldul Şutului se vindeau pipe având gravate chipul lui Franz-Iosif înseamnă că aceste târguri s-au ţinut până la înfiinţarea regimului de graniţă când s-a cerut locuitorilor de pe arealul întins în care locuiau să se stabilească pe vetre de sat. Pentru datini suplimentare despre târgul de fete vezi cartea Datini Străbune, Cornel Filip Domide, Editura Napoca Star, 2012.

  Cornel Filip Domide