Tradiţia noastră, a bistriţenilor, este fără îndoială pacea, buna înţelegere, armonia şi dragostea între diferitele etnii ce formează identitatea noastră: români, maghiari, saşi, rromi, evrei, etc. În ultimii 70 de ani la Bistriţa nu s-au pomenit să fie epurări sau persecuţii etnice.
După înfrângerea ideologiilor de extremă dreaptă (hortistă, nazistă) a domnit pacea la noi în judeţ. Majoritatea din Consiliul Local Bistriţa va decide înfiinţarea Liceului teoretic cu predare în limba maghiară nr. 1 din Bistriţa, adică a şcolii etnice maghiare Hunyadi János.
Sub acest nume a mai existat în perioada ocupaţiei Transilvaniei de Nord de către regimul hortist un liceu maghiar. Chiar politicienii care vor decide înfiinţarea şcolii maghiare ne-au informat asupra existenţei în timpul celui de-al doilea Război Mondial a acestei şcoli cu predare în limba maghiară.
Prin urmare, noi cei din societatea civilă, vom constata astăzi că secţia maghiară a Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu” pleacă din instituţie creând propria şcoală etnică. În 28 mai 2015, tot Consiliul Local Bistriţa şi-a dat acordul de principiu pentru reînfiinţarea acestei şcoli. Mulţi politicieni s-au bucurat, alţii, oameni de rând s-au întristat odată cu segregarea etnică a maghiarilor.
Noi, simpli cetăţeni, ce ar trebui să credem? E bine sau nu e bine? Eu cred că orice barieră pusă între oameni împarte comunitatea în două atentând la dragostea dintre cetăţeni. Atunci când suntem divizaţi, stereotipurile, prejudecăţile şi gândurile de ură invadează mult mai uşor mintea umană. Când formăm grupuri în care numai o parte din societate poate intra, în acest caz doar comunitatea maghiară, atunci e foarte uşor să începem să ne considerăm superiori celorlalţi, mai buni, mai corecţi, mai harnici, mai culţi, mai frumoşi, mai deştepţi…
Dacă la aceste înclinaţii naturale se adaugă ura, deja avem o problemă: extremismul etnic. Sper ca viitorii profesori şi părinţi maghiari să îşi educe copiii din noua şcoală maghiară Hunyadi János în dragoste faţă de români şi în iubire faţă de România, ţara lor.
Ar fi foarte bine ca extremismul din Ungaria, pe care îl vedem la televizor, cu miniştri care coboară în Transilvania de pe cal, aducându-ne aminte de imaginea sosirii ocupaţiei hortiste să nu-şi găsească casă la Bistriţa. Ar fi păcat ca după atâţia zeci de ani de bună înţelegere să ne întoarcem în vremea abuzurilor extremiste.
Ar fi trist ca după atâţia ani de muncă împreună să ne distrugem agoniseala, asemenea cetăţenilor din fosta Iugoslavie. Sper ca dragostea şi buna înţelegere dintre români şi maghiari să continue la Bistriţa, însă totuşi, rămâne întrebarea: Oare va fi Liceul Hunyadi János un focar de extremism maghiar?
Prof. Florin I. Bojor