În 2015 se împlinesc 780 de ani de la atestarea documentară a Rodnei, fapt marcat şi prin apariţia cărţii “Cetatea Rodnei – scurt istoric” de Cornel Filip Domide. Ducele Daniel de Romanov s-a deplasat personal la Rodna ca să-şi ridice obiectul din aur comandat aici. Însemnările ducelui constituie, practic, prima atestare documentară a Rodnei.
Cartea „Cetatea Rodnei – Scurt Istoric” prezintă momente importante din istoria Rodnei. Informaţia prezentată de către autorul Cornel Filip Domide poate contribui la conturarea unor opinii solide despre trecutul Rodnei în general şi despre istoria mineritului din Rodna în particular.
Lucrarea de faţă se adresează tuturor locuitorilor Rodnei care pot afla lucruri interesante despre trecutul comunei în care locuiesc, pasionaţilor de istorie şi de lectură, cercetătorilor.
Scriitorul Cornel Filip Domide îşi continuă seria cărţilor lansate în ultimii ani, mare parte din ele fiind cu şi despre localitatea din Nord-Estul Transilvaniei, Rodna, o regiune cu un trecut şi o istorie bogată, fost important centru metalurgic de-a lungul vremii. Dintre cărţile deja apărute în peisajul cultural amintim: Mărturii despre trecutul Rodnei sau Rodna, tradiţii şi obiceiuri.
Prin Cetatea Rodnei – Scurt istoric, autorul ilustrează momente de referinţă din istoria acestor meleaguri. Prima atestare documentară, Rodna din timpul invaziilor tătare, decăderea acesteia în ultima parte a secolului al XIV-lea, perioada în care a fost administrată de către Cetatea Bistriţei şi mai apoi de către moldoveni, perioada dualismului austro-ungar, perioada celor două războaie mondiale, perioada comunistă şi post-comunistă, dar şi date despre începuturile mineritului sunt câteva din cele prezentate în carte.
Să nu uităm că Rodna - şi împrejurimirile acesteia - de-a lungul istoriei, a fost racordată la realităţile politice, economice şi sociale ale Ardealului şi ale zonelor limitrofe, având o economie strâns legată de resursele miniere.
Contextul în care apare această ediţie este unul propice, întrucât în anul 2015 se împlinesc 780 de ani de la atestarea documentară a localităţii Rodna (1235-2015 în cronicele ruseşti). La acea data, Rodna era un important centru minier international, produsele din argint şi aur, fabricate la Rodna, aveau căutare la curtea Regilor din Răsărit, dar şi la cei din Apus, Ungaria şi Germania.
Ducele Daniel de Romanov s-a deplasat personal pentru a-şi ridica obiectul din aur comandat la Rodna pentru a-l aduce la regele Ungariei şi care în timpul călătoriei face însemnări ale traseului şi astfel apare prima atestare documentară a Rodnei.
Asadar, anul 2015, anul în care se împlinesc 780 de ani de la atestarea documentară, este marcat la Rodna şi prin apariţia cărtii “Cetatea Rodnei – scurt istoric” scrisă de Cornel Filip Domide, apărută în data de 07.03.2015.
Cartea este structurată pe 17 capitole şi marchează pe scurt istoria Rodnei din cele mai vechi timpuri până astăzi. Astfel, se pune la dispoziţia cititorilor un set de date fundamentale, în măsură să servească drept punct de plecare pentru alte cercetări şi studii în aceeaşi direcţie.
Tudor Codrea