Zi de sarbatoare astazi pentru toate femeile! Doamnele si domnisoarele din domeniul bugetar au sarbatorit 8 martie unele in avans, altele astazi. Ideea e simpla: oricat de grea e viata, femeia si distractia iti insenineaza ziua!
Ziua de 8 martie este sarbatorita diferit de la caz la caz. Doamnele si domnisoarele din domeniul bugetar au sarbatorit, o mare parte dintre ele, in avans 8 martie, altele sarbatoresc astazi, avand zi libera, iar altele sarbatoresc prin munca.
Deoarece de ieri a inceput postul Pastelui, o mare parte dintre institutiile publice si-au sarbatorit angajatele la sfarsitul saptamanii trecute, organizand o masa festiva si oferindu-le flori. La aceasta categorie se incadreaza doamnele si domnisoarele de la Finante si de la AJOFM.
O parte dintre femeile din domeniul bugetar, au astazi zi libera. Politistele bistritene nu sunt de gasit astazi in institutie, superiorii oferindu-le posibilitatea de a sarbatori aceasta zi speciala in adevaratul sens al cuvantului.
Alte institutii insa, si-au tinut alaturi reprezentantele sexului frumos. Consiliul Judetean, Primaria, AJOFM, sunt numai cateva din institutiile care nu le-au oferit o zi libera “frumoaselor” institutiilor.
Ca au sarbatorit in avans, sarbatoresc de dimineata sau deseara, femeile stiu cum sa faca aceasta zi speciala pentru ele, iar barbatii isi aduc si ei aportul lor. Zambete, flori si dulciuri intr-o zi de marti, ca restul saptamanii sa mearga “ca pe roate”.