Veche de peste 400 de ani, tradiţia împănatului boului din ziua de Rusalii se respectă şi în acest an. Astfel, sătenii din Figa împodobesc animalul, iar tradiţia spune că fetele care vor să se mărite anul acesta trebuie să îl prindă.
Şi anul acesta, ca în anii trecuţi, în ziua de Rusalii la Figa se împănează boul. Astfel, sătenii împodobesc cu flori coarnele unui bou şi îl plimbă pe uliţele satului. Se spune că, pentru a alunga spiritele rele, flăcăii îmbrăcaţi în port tradiţional fac gălăgie şi aleargă animalul până în faţa bisericii.
Din fiecare casa prin faţa căreia se trece se aruncă cu găleţi de apă asupra boului, ceea ce semnifică fertilitatea şi bogăţia.
De acolo, intră în rolul principal fetele nemăritate care vor să-şi găsească ursitul. Astfel, boul este urcat pe un deal, iar când acesta coboară, fecioarele îl întâmpină, iar cea mai vrednică şi curajoasă care îl prinde are şanse mari la măritiş.
Sătenii cred cu desăvârşire în această tradiţie şi spun că fetele care au reuşit să prindă animalul împănat îşi vor găsi jumătatea.