Câţiva curajoşi au participat astăzi la concursul de bărbăţie din cadrul Festivalului Usturoiului, ce are loc în aceste zile la Tihuţa.
Una dintre multele atracţii de la Festivalul Usturoiului a fost concursul de bărbăţie. Cei care s-au înscris în această competiţie au avut de trecut prin câteva probe interesante, pe parcursul cărora au trebuit să-şi etaleze calităţile fizice, viteza şi precizia.
Concurenţii au trebuit să răstoarne buşteni, să alerge cu câte un balot de baie în fiecare mână, sărind peste obstacole şi să dea la ţintă. Curajoşii s-au străduit din răsputeri să impresioneze asistenţa şi au fost încurajaţi de pe margine de câteva zeci de fete frumoase, majoritatea dintre ele îmbrăcate în costum popular.
Ultima probă a concursului de bărbăţie şi cea mai amuzantă a fost proba de dans sau mai bine zis de joc. Concurenţii au trebuit să ia la joc câte o „senioară” a satului. Bărbaţii au făcut faţă cu brio tuturor provocărilor şi acum aşteaptă emoţionaţi să vadă care dintre ei a câştigat.