Săptămâna viitoare începe StudFest...! Timp de 8 zile, studenţii din Bistriţa îşi fac de cap cu programe culturale deosebite, concerte de muzică clasică, jazz sau de club, piese de teatru, lansări de carte, campanii de voluntariat, recitaluri de poezie şi dezbateri pe diverse teme...!
StudFest Bistriţa 2013 va fi deschis oficial vineri, 18 octombrie, de la ora 12.00, urmând ca după-amiază, de la ora 17.00, la Sinagoga din Bistriţa să se desfăşoare lansarea cărţii lui George V. Precup – “Dolor sau jupuind îndoiala”. Cu acelaşi prilej va fi inaugurată şi expoziţia de pictură din cadrul taberei de creaţie Agrieş 2013 – “Satul postmodern”. De la ora 22.00, în Bulevard Cafe – Concert Hazard. (Studenţii vor avea parte de o reducere de 10% la consumaţie).
Sâmbătă, 19 octombrie, este Ziua Voluntariatului, astfel încât, de la ora 10.00, alături de cercetaşii bistriţeni, va fi amenajat traseul turistic Drumul romanilor, la Tiha Bârgăului. De la ora 18.00 – Concert ”World Music and Jazz” cu Anca Sigartău şi Manuela Cara (la Sinagogă) iar de la ora 23.30 – Concert DJ Rynno & Sylvia în Silver Club. (Studenţii vor avea parte de o reducere de 10% la consumaţie).
Duminică 20 octombrie, Ziua Adrian Pintea începe cu o sesiune de întrebări şi răspunsuri, la Sinagogă, de la ora 12.00, continuată de mărturii ale studenţilor şi actorilor care l-au cunoscut şi au lucrat cu Adrian Pintea. De la ora 14.00 se va viziona filmul “Un bulgăre de humă”, de la ora 15.30 va fi proiectat spectacolul “Jesus Christ Superstar”, la ora 18.00 are loc un recital de poezie cu texte semnate de Adrian Pintea, urmând ca seara să fie încheiată de proiecţia filmului ”Pădureanca”, de la ora 19.00.
Luni 21 octombrie, Ziua Cărţii debutează cu o campanie dedicată lecturii şi cititului, în holul UBB Bistriţa. De la ora 16.00, în Plan B Club Café are loc Clubul cochetelor iar de la ora 18.00, la Sinagogă – are loc concertul ”Vă place Brahms?” cu Răzvan Suma (violoncel) şi Josu Okinena (pian). De la ora 19.30, în Old Post Pub sunteţi invitaţi să participaţi la concertul tinerilor muzicieni – Young Spirit, Hemera’s, All for One, Lightthings Strikes Twice, Gravity. Evident, studenţii vor avea parte de o reducere de 10% la consumaţie.
Marţi 22 octombrie, în Ziua Patrimoniului Naţional, începe campania “Salvaţi Locomotiva”, cu o întâlnire cu Radu Bellu şi deplasare la locomotivă la ora 12.00 (Direcţia Judeţeană pentru Cultură). De la ora 18.00, Teatrul Luni de la Green Hours prezintă un spectacol de Ioana Păun după ”Cred că nu m-aţi înţeles bine” de Rodrigo Garcia, cu Lari Giorgescu (la Sinagogă). De la ora 20.00 – Concert The Green Tree. Studenţii vor avea parte de o reducere de 10% la consumaţie.
Miercuri 23 octombrie, Ziua Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud în parteneriat cu UBB va fi celebrată de la ora 14.00 cu o Dezbatere publică pe tema alegerilor europarlamentare (UBB). De la ora 18.00, Teatrul Naţional Bucureşti prezintă piesa “Fata din curcubeu” de Lia Bugnar, cu Tania Popa şi Mădălina Ene (la pian). Evenimentul se desfăşoară la Sinagogă. De la ora 20.00, în Bulevard Cafe – Stand-up Comedy cu Tania Popa şi dansatori latino de la clubul “Floris”. Studenţii vor avea parte de o reducere de 10% la consumaţie.
Joi 24 octombrie, Ziua Leoni cu porţi deschise la cea mai mare companie angajatoare din judeţ. De la ora 18.00, aveţi parte de un spectacol deosebit al Trupei de teatru “Corint” – Plastic Tango. Nu vor lipsi prezentarea de modă şi body painting cu elevii Liceului de Arte Plastice “Corneliu Baba” şi studenţi ai Universităţii de Arte şi Design Cluj, în Plan B Club Cafe. De la ora 20.00 – concert şi karaoke cu trupa The Boulevard, în Plan B Club Café.
Vineri, 25 octombrie, de la ora 10.00 va avea loc întâlnirea cu Eusebiu Burcaş pe tema antreprenor vs angajat (UBB), de la ora 18.00 – Trio Contraste (la Sinagogă) iar de la ora 20.00 – Concert extraordinar “Salvaţi locomotiva” cu Big Dimm A Band, Aldo Blaga şi Maria Alexievici. Dress Code Cocktail (la Hotel Metropolis).
Ultima zi a festivalului studenţilor bistriţeni (sâmbătă, 26 octombrie) va fi rezervată unui concert cu Xonia, de la ora 23.30, în Silver Club. Studenţii vor avea parte de o reducere de 10% la consumaţie.