Elevi şi studenţi ai Bistriţei, poftiţi la festival! „Nosa” a ajuns la a cincea ediţie în acest an şi se va desfăşura la Centrul Multicultural Sinagoga Bistriţa, pe toată durata săptămânii viitoare cu spectacole teratrale şi de poezii, expoziţii sau proiecţii de filme dar şi concerte impresionante.
Festivalul destinat elevilor şi studenţilor începe luni, 12 noiembrie, cu vernisajul unei expoziţii de fotografie şi lansarea unui album Ion Borborea – „Caragialiana”. De la ora 18.00 este programat un concert de muzică de cameră iar de la ora 20.00 – proiecţia filmului „O noapte furtunoasă”.
La capitolul filme, de altfel, Primăria Bistriţa vine cu propuneri extrem de interesante: una dintre cele mai aşteptate proiecţii este şi filmul lui Cristian Mungiu – „După dealuri”, film premiat deja la Cannes, îndelung discutat pentru că aminteşte de scandalul de la mănăstirea din Tanacu. Filmul este programat marţi, 13 noiembrie, de la ora 20.00.
Tot marţi, vor avea loc şi conferinţe susţinute de Vasile Gogea şi Ovidiu Pecican, va fi prezentată revista „Verso” (număr dedicat integral scriitorului Nicolae Steinhardt) iar de la ora 18.00 are loc concertul de muzică cultă susţinut de Retti Balazs (pian) şi K. Botond.
Miercuri, publicul va putea urmări filmul „Gobbel” regizat de Raluca David dar vor avea parte şi de întâlniri cu tinerii scriitori bistriţeni sau cu Trio Barcarola, din Slovenia. Joi , 15 noiembrie, actorii Teatrului Metropolis din Bucureşti vor susţine spectacolul „Poezisele”, care constă în recitaluri din creaţia poeţilor contemporani Mariana Marin, Angela Marinescu, Nichita Stănescu, Ion Mureşan şi Ioan Es. Pop.
Între concertele care se anunţă interesante se numără şi cel susţinut de „Transylvanian Saxophone Quartet” sau concertul care îi are drept invitaţi pe Richard Ireland (Marea Britanie), Stephan Metz, Frank van der Laar (Olanda).
Cu alte cuvinte, tinerii bistriţeni vor avea parte săptămâna viitoare de un program încărcat în fiecare seară!