După Colibiţa Bike Fest, care se va desfăşura în weekendul viitor şi care a ajuns deja la a treia ediţie, urmează, inevitabil şi un festival de folk! Din data de 31 august până în 2 septembrie, pe Colibiţa va pune stăpânire muzica folk.
8 artişti consacraţi vor umple văile muntelui de acorduri de chitară şi poezie. Este vorba despre Paul Gogancea, Vasile Bancea, Puiu Cazan, Arta Experience, Ioan Onişor & Ionuţ Mangu, Magda Puşkas, Florin Săsărman şi Vali Şerban.
Spre deosebire de alte manifestări de acest gen – organizatorii sunt dispuşi să cedeze scena şi celor mai tineri şi mai puţin renumiţi dintre pasionaţii muzicii folk: “În fiecare seară, înainte să înceapă recitalurile, scena va fi deschisă pentru oricine va vrea să ne încânte cu câteva piese...:)” afirmă organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.
Festivalul de folk se va desfăşura în Campingul “La sculptoru’ (La Zanu’)”, în Colibiţa.
Tot la Colibiţa, în weekendul viitor, brigada Urban Bistriţa marchează cea de-a treia ediţie de cross country, trial, dirtjumping şi dual slalom – totul ambalat frumos într-un pachet muzical atractiv susţinut de trei DJ foarte talentaţi.
“Cei care doresc să participe la Dirt Jumping, Trial, Cross Country sau Dual Slalom şi au sub 18 ani sunt rugaţi să aducă buletinul şi o declaraţie scrisă din partea părinţilor care să cuprindă un acord cu participarea la acest eveniment” îi roagă organizatorii pe cei mai tineri dintre participanţi, adăugând că cei care au peste 18 ani au nevoie doar de buletin.
“Purtarea căştii de protecţie este OBLIGATORIE la orice categorie iar tibierele, genunchierele, mănuşile, cotierele etc sunt recomandate cu multă căldură pentru evitarea accidentelor!” mai spun organizatorii.
Sursa foto: Facebook