Un eveniment cu totul special se va desfășura săptămâna viitoare la Beclean! Este vorba despre prima ediție a unui festival atipic care își propune să ne reamintească de rolul celților în Transilvania prin intermediul unor prezentări istorice susținute de arheolog dr. Radu Zăgreanu și invitații săi. În program există însă multe alte surprize!
Demonstrații de tir cu arcul, expoziție de arme și obiecte celtice, podoabe, bijuterii sau unelte – concerte în aer liber sau prezentări istorice – sunt doar câteva dintre atracțiile primei ediții ale Festivalului Celtic „Transilvania”.
Evenimentul se va desfășura pe 9 iulie, începând cu orele 16.00, la Beclean, pe Platoul dintre dig și Someș, la cabana de lângă punte.
În deschidere, arheolog dr. Radu Zăgreanu și invitații săi vor prezenta un scurt istoric al civilizatiei celtice pe teritoriul României dar vor vorbi și despre cultura și civilizatia daco-celtică și despre celții prezenți în arealul transilvănean cu influențele pe care le-au exrcitat aici și caracteristicile civilizației lor pe teritoriul Transilvaniei.
Din program nu vor lipsi prezentările de arme si obiecte celtice și demonstrațiile de tir cu arcul, urmând ca totul să culmineze cu un program artistic.
Grupul Iza din Maramureș, Ioan Sorecau, George Piștereanu & Friends, Big City – Romania, The Green Tree, Trio Mirza și Ioan Pop vă vor încânta cu muzica lor specială miercuri, 9 iulie, la Festivalul Celtic „Transilvania”.
Organizatorii – Ovidiu Filip și Narcis Mureșan – coordonatori ai paginii de facebook My hometown Beclean au explicat pentru Bistrițeanul.ro că „festivalul este un cadou pentru fanii noștri, și nu numai. Inițial am vrut să fie o petrecere într-un cerc mai restrâns, dar ideea s-a dezvoltat până am ajuns la formatul unui mic festival. Cei care doresc, pot să achiziționeze diverse obiecte de podoabă și alte replici după obiecte dacice, romane, etc. În acest scop vor fi prezenți cu un stand cei de la Atelierul de Istorie (www.atelieruldeistorie.ro). Pentru a vă răcori puteți savura la cabană o bere rece, se poate veni cu cortul căci există loc pentru campare chiar în preajma locației, pe malul Someșului, puteți să vă aduceți și undițele daca doriti sa pescuiți! Este o manifestare culturală atipică, organizata ca sa va simtiti bine iar drept bonus, după festival, veți putea urmări semifinala Campionatului Mondial de fotbal din Brazilia – proiectata pe ecran mare!”