Sub ochii uimiţi ai trecătorilor, azi, pe pietonalul Liviu Rebreanu s-au perindat faraoni ai Egiptului Antic, cu măşti de animale pe umeri sau tinere şi frumoase grecoaice înfăşurate în pânză albă, cu brăţări late de aramă pe braţe sau la glezne...! Aşa s-a derulat o lecţie "altfel" de artă greacă şi egipteană la Liceul de Arte “Corneliu
Elevii Liceului de Arte “Corneliu Baba”, alături de profesoara lor Adina Mocanu, au găsit o modalitate deosebită de a-şi face reclamă şi de a pune în practică, cu prilejul programului “Şcoala altfel”, o lecţie de artă egipteană şi greacă.
Elevii au împodobit holurile Liceului de Arte cu desene specifice epocii antice caracteristice Greciei şi Egiptului iar în curtea şcolii au întruchipat o piramidă compusă din mai multe piramide construite din carton viu colorate.
Într-un asemenea decor inspirat, elevii au făcut o scurtă paradă a modei în curtea interioară a şcolii, după care au scos arta în stradă, încercând să-şi cucerească noi adepţi.
Tema "Egipt versus Grecia" a îmbrăcat la propriu forme inedite, pentru că elevii şi-au croit câteva minunate costume specifice pentru cele două culturi iar cei care nu s-au încumetat să poarte costumele de epocă – s-au mulţumit doar cu un machiaj impecabil realizat.
De pe Pietonal – elevii Liceului de Arte s-au abătut şi prin curtea Colegiului “Liviu rebreanu” traversând Bulevardul Republicii – înarmaţi cu pliante referitoare la oferta de cursuri a liceului şi la cursurile de pregătire gratuite oferite în acest an de profesorii instituţiei.
“Şcoala Altfel” continuă la “Corneliu Baba” şi mâine cu o expoziţie inedită în Turnul Dogarilor.