Deși ieri același proiect de hotărâre a stârnit numeroase discuții în Consiliul Municipal Bistrița, în cele din urmă proiectul fiind respins, astăzi proiectul a ajuns pe masa consilierilor județeni care nu au avut curiozitatea să întrebe absolut nimic.
Cei 62 de primari din județ și președintele Consiliului Județean sunt convocaţi în această după-amiază la o ședință a ADI - Deșeuri, pentru a aviza documentația de atribuire prin concesiune a serviciului public de salubrizare, respectiv activitatea de colectare, transport, depozitare și transfer a deșeurilor municipale inclusiv a deșeurilor din județul Bistrița-Năsăud.
Actele la care ADI - Deșeuri a muncit mai bine de patru luni sunt gata în cele din urmă și au fost avizate favorabil de consilierii județeni fără niciun comentariu.
Cei de la Primăria Bistrița susțin că în acte ar exista o serie de neconcordanţe și au avizat negativ acest proiect, însă consilierii municipali nu a avut nicio curiozitate mergând pe mâna inițiatorului proiectului, vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Țintean.
În expunerea de motive se arată că „documentația de atribuire cuprinde toate informațiile necesare pentru a asigura ofertantului o informare completă, corectă și explicită cu privire la modul de organizare, desfășurare și aplicare a procedurii de atribuire a contractului de delegare a gestiunii”.
Noul contract cu operatorul de salubritate va fi semnat pe o perioadă de patru ani, cu posibilitatea de prelungire la cinci ani și îl va obliga pe noul câștigător al licitației să semneze în maxim doi ani și jumătate contracte cu minim 50 la sută dintre utilizatorii persoane fizice, al căror număr ajunge acum la 214.415.
De asemenea, în documentația de atribuire a fost prevăzut și cuantumul redevenței care a fost stabilit la 1.676.280 lei.
În același document, Ioan Țintean arată că prin aplicația de finanţare aferentă au fost stabilite tarifele maximale cu luarea în calcul a gradul de suportabilitate al populaţiei. Astfel, tarifele maxime avute în vedere pentru mediul urban sunt: 128,21 lei/persoană/an, fără TVA.
Noua documentație de atribuire precizează și numărul corect al utilizatorilor care vor beneficia de serviciu public de salubritate, astfel în total vor fi 214.415 persoane fizice din care 79.582 locuiesc în cele patru orașe din Bistrița-Năsăud și 134.833 de utilizatori vor fi în zona rurală.
De asemenea, numărul agenților economici sau a instituțiilor publice care vor beneficia de servicii de salubritate este de 5.270, iar pentru agenţii economici/instituţii publice tariful este de 558,60 lei/tonă fără TVA.