Calm şi modest, senin şi limpede, uimindu-şi publicul cu o mulţime de conexiuni între lumea ştiinţei şi cea a artei, a istoriei sau religiei – cercetătorul Claudiu Falub a fost invitat ieri la Biblioteca Judeţeană din Bistriţa să povestească elevilor bistriţeni din clasele de matematică-fizică despre evoluţia sa spectaculoasă de la şcoala din Beclean, la liceul din Năsăud, la Cluj şi la Universitatea din Bucureşti unde a resimţit primele dezamăgiri sau momente de îndoială şi lehamite – în faţa materiilor anoste predate la facultate şi unde a oscilat prima oară între lumea fizicii şi cea a artei.

A vrut, pentru o vreme, să renunţe la fizică şi să se apuce de pictură, însă a fost dezarmat de snobismul unora de la Arte aşa că s-a reîntors cu forţe proaspete la fizică, a câştigat o bursă în Elveţia, şi-a dat doctoratul la Delft (Olanda), ajungând să studieze în final la Institutul Politehnic Federal de Tehnologie din Zürich – o instituţie renumită la nivel mondial, situată pe locul opt în clasamentul Shanghai şi pe primul loc în Europa.

Este chiar institutul unde Albert Einstein a fost student şi, mai târziu, profesor câţiva ani, alături de mulţi alţi oaemeni de ştiinţă renumiţi, fiind totodată şi institutul care se poate lăuda cu 21 de premii Nobel obţinute de cercetătorii de aici.

Cercetătorul doctor în nanotehnologie Claudiu Falub a povestit şi cum a juns să primească Premiul „Mihail Dragomirescu” din partea Academiei Române pentru o descoperire senzaţională care a uimit lumea ştiinţifică în 2012 şi care a ajuns să fie prezentată pe prima pagină a celebrei reviste Science: alături de o echipă de cercetători ("pentru că nu se mai poate face nimic azi în ştiinţă de unul singur ci doar cu o echipă serioasă în spate, în Anglia de pildă au fost câteva mii de cercetători care au muncit pentru ca doi oameni să primească premiul Nobel") a adăugat peste siliciu atomi de germanium, reuşind să obţină cristale perfecte - cu aplicaţii  în industria calculatoarelor, telecomunicaţii şi electrotehnică.

Fără a intra prea mult în detalii pe care publicul larg oricum nu le pricepe, Claudiu Falub a povestit uluitor de cald şi despre cărţile preferate, pictorii şi artiştii care i-au marcat destinul sau arta fotografică de care este pasionat acum ca şi de dimensiunea mistică şi religioasă: "Am văzut bunătate în oameni peste tot, indiferent de religia lor..." a recunoscut Claudiu Falub ieri, în faţa zecilor de tineri bistriţeni care au vrut să afle, între altele, dacă există un prag maxim al cercetării sau ştiinţei.

NU - nu există limite în ştiinţă, a conchis Claudiu Falub, amintind de conceptele lui Lucian Blaga despre cunoaşterea dionisiacă şi cunoaşterea luciferică - dimpotrivă, există încă o mulţime de necunoscute care trebuie încă explorate. Prin 1897, când J.J Thompson descoperea electronul, savantul le plângea de milă generaţiilor viitoare, convins că acesta nu vor mai avea ce să cerceteze şi descopere, în schimb - s-a dovedit că secolul XX avea să fie o adevărată explozie în ştiinţă.

"Există teorii în cuantica de acum absolut senzaţionale şi uluitoare. Se vorbeşte despre teleportare şi informaţie transmisă instantaneu...În cosmologie încă există multe de studiat în legătură cu materia întunecată. Nu,nu cred că există limite..." a surâs Claudiu Falub încheindu-şi fascinanta "lecţie de performanţă" (cum anumit-o directorul Ioan Pintea) subliniind că prioritar pentru el este ca cercetarea pecare o face să-şi găsească aplicaţie imediată în diverse domenii, să fie benefică pentru umanitate şi să aibă un efect pozitiv asupra omului...