Dacă ne bagă în ceață vreun partid cu candidații de primar, apoi acela este PNL-ul. Nu e zi să nu ne ofere ceva nou în materie de posibili candidați. Când ne obișnuisem cu ideea că Seserman ar putea fi candidatul pentru Bistrița, hop un nou șoc pe Facebook: liberala Calo ne întreabă dacă am vota o primăriță. Hotărâți-vă ce aveți: băiat sau fată?!
Lupte grele în PNL în această perioadă. Când începe campania, tare ni-i că ăștia vor fi epuizați de lupta între ei. Au bătălii zilnice, cu câte trei reprize, dimineața – la cafea, după masa de amiază și seara - la cinele de taină. Au o energie în luptă și folosesc toate armele și munițiile, ceva ce n-am mai văzut.
Ba mai bagă pe foc și Blaga, care anunță pe un ton dur că toate organizațiile să pregătească liste în care 30 la sută din componență să fie femei.
Și când începusem să ne obișnuim cu ideea că Alin Seserman va fi candidatul PNL pentru funcția de primar al Bistriței, doamna Calo Viorica atacă pe Facebook cu fotografia proprie și majuscule: AŢI VOTA O FEMEIE PENTRU FUNCŢIA DE PRIMAR AL BISTRIŢEI ? Postarea s-a bucurat de succes, vreo 200 de Like-uri și 45 de comentarii de susținere pentru o doamnă primăriță „Vă mulţumesc din suflet tuturor pentru susţinere şi pentru faptul că aveţi încredere că şi o femeie ar putea administra un oraş, sigur mult mai bine decât alţii” –le mulțumește prietenilor doamna Calo.
Noi de aici ce să mai înțelegem?! Suntem derutați. PNL are pe Facebook cel puțin doi candidați, unul băgat în campanie și altul care abia acum începe jocul. Înainte să trecem la analize mai profunde, dezvăluiți-ne naibii odată măcar sexul candidatului. E băiat sau fată?! Să știm cum să abordăm subiectul și să ne adaptăm formulele de adresare.