Localnicii, dar și firmele situate pe străzile Tărpiului, Lavandei și Mușcatelor nu vor avea până spre după-amiază gaz după ce în această dimineață o macara, care lucra în zonă, a avariat serios o conductă de gaz.
Incidentul s-a petrecut cu câteva minute înainte de 10:00, primii care au ajuns la fața locului fiind pompierii.
Aceștia au asigurat zona până când echipele de intervenție ale Eon Gaz au reușit să ajungă la fața locului și să oprească alimentarea cu gaze naturale a întregii zone.
Purtătorul de cuvânt al EON România, Oana Demian, a declarat pentru Bistrițeanul .ro că pentru remedierea avariei a fost necesară sistarea alimentării cu gaze naturale a consumatorilor de pe străzile Tărpiului, Lavandei și Mușcatelor.
„Reluarea serviciului de distribuție a gazelor naturale se va face treptat, în cursul după amiezii, după remedierea avariei. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 de minute. În cazul în care simt miros specific de gaz consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al EON Distribuție România la numerele de telefon 0800 800 900 sau 0265 200 928", a mai completat Oana Demian.
Pe strada Tărpiului, în zona Penitenciarului, unde s-a produs avaria, numeroși angajați ai EON Gaz lucrează de zor pentru remedierea defecțiunii.
Avaria este însă una majoră, așa că va dura câteva ore bune până când furnizarea gazului va fi reluată pe cele trei străzi.
Sunt afectați atât consumatorii casnici cât și firmele și instituțiile publice din această zonă.
Pe strada Tărpiului se află o parte dintre cele mai mari fabrici din Bistrița, inclusiv Leoni, Capela orașului, Agenția pentru Plăți și Intervenții în Agricultură, Direcția Sanitar-Veterinară, Penitenciarul, etc...