Zeci de bistriţeni s-au adunat în această după masă, în faţa Bisericii Evanghelice, pentru a vedea autospecialele de intervenţie şi echipamentele pe care le au în dotare cei de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud.
Aniversarea de 20 de ani de activitate a Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud a adus în Piaţa Centrală, mai exact în faţa Bisericii Evanghelice, mai multe autospeciale de intervenţie.
Curioşii au putut vedea ce fel de echipamente au în dotare autospecialele şi au aflat multe lucruri despre tehnicile de intervenţie ale personalului medical.
Cei de la Ambulanţă au prezentat publicului, în amănunt. o autospecială de tip C, cea cu care lucrează un echipaj format din medic, asistent şi ambulanţier, autospeciala care are cele mai multe dotări.
De asemenea, bistriţenii care au fost prezenţi în faţa Bisericii Evanghelice, au putut vedea cum se intervine pentru salvarea unei persoane inconştiente.
Demonstraţia a fost făcută de voluntarii Serviciului Judeţean de Ambulanţă, care mai apoi au fost ajutaţi de un asistent şi un ambulanţier, să pună "victima" pe o targă şi să o ducă în autospecială.