Yusei Koide locuieşte în Tokyo, ultima oară a fost la Bistriţa în 2012 şi a rămas impresionat de felul în care oamenii comunică: “Fiind vorba despre un oraş atât de mare, în Tokyo oamenii nu prea mai au timp să comunice. Bistriţa e un oraş atât de liniştit şi confortabil!” Îl puteţi urmări pe Yusei Koide mâine, de la ora 19.00, la Sinagogă.
Nu vă faceţi program pentru joi, 4 iunie, pentru că la Sinagoga din Bistriţa, de la ora 19.00 are loc un concert extraordinar susţinut de Noua Orchestră Transilvană, dirijată de un mai vechi prieten al Bistriţei – dirijorul Yusei Koide.
Publicul din Bistriţa este foarte diferit de cel japonez, observa Yusei Koide, pentru Bistriţeanul.ro în 2012: “În Japonia, lumea se îngrămădeşte doar la concertele numelor foarte sonore ale scenei muzicale. În Bistriţa, e impresionant că oamenii vin mereu iar sala e plină la fiecare concert. Publicul pare foarte cald şi entuziast. M-au impresionat de fiecare dată felicitările pe care le-am primit după concerte...”
Mâine seară, Yusei Koide este pregătit să ofere bistriţenilor încă un concert de excepţie cu un solist la fel de special - pianistul Daniel Goiti – şi un program din care fac parte lucrări de Beethoven (Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră) şi Johan Sibelius (Simfonia nr. 7 şi Kurema, Scene with cranes).
Evenimentul este organizat de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud în parteneriat cu Societatea de Concerte Bistriţa.
Despre concertul din 2012 dar şi impresii despre Bistriţa şi nu numai ale dirijorului japonez, într-un interviu acordat pentru Bistriţeanul.ro, puteţi citi accesând linkurile de mai jos:
Din Japonia la Bistriţa: dirijorul Yusei Koide
În premieră la Bistriţa: Sheherezada lui Rimski-Korsakov