Avem onoarea şi şansa să-l cunoaştem personal pe Viorel Ilișoi – omul serial, pe care îl urmărești în timp real, cu o mare putere de regenerare și o demnitate rar întâlnită de a-și purta rănile, după cum îl descria Corina Ozon în dupa35.com, într-un tulburător interviu în care aminteşte că Viorel Ilişoi este cel care a scris și scrie cărți, a fost sub acoperire gunoier, controlor de bilete, cerșetor, zilier, turist, pacient, a făcut film documentar şi a susținut conferințe...

Joi, 11 mai, de la ora 13:00, Bilbioteca Judeţeană „George Coşbuc” găzduieşte un eveniment cu totul special – lansarea cărţii „Cele mai frumoase reportaje”, prezentată zilele trecute şi la Bacău – o carte despre care Val Mănescu afirma în desteptarea.ro că este proză scurtă de cea mai bună calitate: „...reportajele lui depășesc limitele presei de investigație și sunt, de fapt, proză scurtă de cea mai bună calitate literară (...) Viorel Ilișoi are o rarisimă calitate, pe cale de dispariție în presa românească de azi, și anume curajul de a releva adevăruri din oceanul de minciuni și prejudecăți emanate de mass-media contemporană. Și de a scoate senzaționalul din banal. O face cu farmec, cu delicatețe, cu poezie și umor, cu autoironie, dar mai ales cu iubire incandescentă pentru ființa umană. Numai el știe cum, ne face empatici cu oameni care ne sunt contemporani, dar pe care nu prea-i vedem sau nu ne place să-i vedem...”, remarca Val Mănescu.

„Scriu în primul rând pentru mine. E un fel de a respira. Un fel de a trăi. E, în egală măsură, și un fel de a muri. Scriind, te hrănești din iluzia că marchezi cumva timpul și că salvezi ceva din tine după ce nu vei mai fi. Prostii! E doar o iluzie. Dar suntem oameni și, asta e, trăim – și încă ce frumos! – și din iluzii. Scriu pentru că îmi place să fac asta. Pentru că mă încurajează cititorii să o fac. Ei bine, la acest act individual, scrisul, îi iau de martori și pe cititorii mei. Împărtășesc cu ei intimitatea scrisului meu. Nu e ceva ce fac eu pe sub tejghea și apoi le pun pe masă cititorilor, e ceva ce fac împreună cu ei, în prezența lor continuă. Scriu pentru mine, egoist, dar mereu cu preocuparea exhibiționistă de a fi observat în ceea ce fac...”, recunoaşte însuşi Viorel Ilişoi despre care puteţi afla tot ce vreţi accesând http://www.viorelilisoi.ro.

Cine este Viorel Ilişoi

Născut la 13 februarie 1968, la Ringhilești, județul Botoșani; a crescut la Casa de Copii din Trușești, pe malurile Jijiei. Debutează ca ziarist în primele zile ale anului 1990 și scrie, pe rând, la Atitudinea (1990-1991), Timpul (1991-1998), Național (1998-2003), Cotidianul (2004-2009) și Jurnalul Național (din octombrie 2009 până în 2014).

În 1992 devine primul ziarist român postdecembrist condamnat pentru delict de presă, fiind condamnat definitiv la 3 luni de închisoare, cu executare, pentru pamfletul „Saddam Hussein se ascunde la Botoșani”. Faptul este trecut sub tăcere în țară, dar scandalizează presa internațională și aceasta va duce la eliberarea sa după doar 19 zile de închisoare.

În 2011 va începe publicarea în Jurnalul Național, în foileton, a romanului „Paișpe”, inspirat din această experiență (57 de episoade). Între 1993 și 1998 publică în revista Timpul, număr de număr, interviuri cu cei mai importanți oameni de cultură ai vremii. Interviurile, care surprind transformările din cultura română în vreme de tranziție, sunt reunite într-un volum și așteaptă încă un editor bogat și îndrăzneț. Volumul cuprinde și ancheta literară „Viața literară pe Bahlui”, publicată în Timpul în perioada 1997-1998.

Tot în acea perioadă se numără, alături de Dan Lungu, Ovidiu Nimigean, Radu Andriescu, printre inițiatorii grupului literar CLUB 8. În 1997 realizează o carte de interviuri cu marele scriitor Cezar Ivănescu, acesta solicitând ca volumul „Kagemusha. Șapte zile cu Cezar Ivănescu” să apară după moartea sa.

În 2008 inițiază, pe site-ul ziarului Cotidianul, rubrica „Momente și spițe”, prima rubrică multimedia (text, foto și audio-video) cu caracter permanent din presa scrisă.

Din 2009 lucrează la o proiectată carte de reportaje realizate incognito (cerșetor în „Cerșetor pentru o zi”, gunoier în „Oameni și gunoaie din București”, pacient în „Vino, mamă, să mă vezi la spitalul de obezi”, turist în „Întâmplări gazetărești”, zilier în „Gustul amar al mărului românesc”, controlor în „Biletul la control!”).

În 2010 realizează de unul singur (documentare, scenariu, imagine, montaj, regie) filmul documentar „Maria Lătărețu. Ultimul cântec, ultima zi”, prezentat în același an la Festivalul Internațional de Film Etno de la Slătioara.

În 2011, după ce a publicat poezie și proză în principalele reviste literare din țară (Luceafărul, Familia, Vatra, SLAST, Cronica, Timpul, Caiete botoșănene, Hyperion, Argeș, Ateneu) și în câteva volume colective, și-a ars toate poeziile și proza de până atunci, defrișând terenul pentru un nou început literar, marcat de publicarea în foileton a romanului „Paișpe”.

În octombrie 2011 apare la studioul Patric Art audiobookul „Soldatul câinelui”, de Paul Goma, în lectura lui Viorel Ilișoi. Este prima dintr-o serie de cărți de Paul Goma citite la microfon de V.I. Cu un an mai devreme, reportajul „Acasă la Paul Goma” a apărut în volumul omagial „Paul Goma 75. Dosarul unei iubiri târzii” (Eagle Publishing).

Susține conferințe la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Iași, Universitatea Ecologică București, 2012, la Muzeul Literaturii Române, iar în 2014 îi apare la Editura Muzeelor Literare din Iași volumul „Necunoscutul Mihai Codreanu”, lansat la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere din Iași (FILIT) 2014, în română și în engleză, o redescoperire în manieră personală a marelui sonetist român.

Pe 10 octombrie 2014, după ce nu a fost plătit mai multe luni, este dat afară fără explicații de la „Jurnalul Național”, ziarul în care a publicat începând din 2009 unele dintre cele mai izbuite reportaje ale sale. Lucrează câteva luni la cotidianul „Viața liberă din Galați”, apoi se retrage de tot din presă.

Foto Viorel Ilişoi Facebook