Gabriel Lazany, directorul interimar al Spitalului Județean de Urgență Bistrița este începând de astăzi directorul plin al unității medicale. Acesta a fost și singurul care a participat la concursul pentru acest post.
Începând de astăzi, Spitalul Județean de Urgență Bistrița are oficial director plin. Este vorba despre Gabriel Lazany, singurul care a și participat la concursul organizat pentru acest post. Acesta a obținut 9,47 la concursul organizat de unitatea medicală și susținut chiar astăzi. Informația a fost confirmată de către Mihaela Mastan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bistrița.
Fostul director administrativ al spitalului și-a depus candidatura pentru a doua oară pentru postul de manager al Spitalului Județean de Urgență, după ce la prima sa încercare a fost declarat respins, iar Consiliul Județean Bistrița-Năsăud l-a numit manager interimar pentru șase luni.
Gabriel Lazany a fost declarat respins în primă fază pentru că îi lipsea o specializare. Între timp, acesta a rezolvat și această problemă. Gabriel Lazany îi ia locul lui Mircea Gelu Buta, care a condus spitalul în ultimele decenii. Acesta s-a pensionat, însă rămâne medic pediatru în cadrul spitalului.