Eroii au fost comemorați astăzi, de Ziua Eroilor, în fața monumentului din Piața Petru Rareș, în cimitirul eroilor din Bistrița și Șintereag, dar și la monumentele din Prundu Bârgăului și de pe Vârful Grui.
Autoritățile din județ, alături de zeci de bistrițeni, au participat astăzi, la amiază, la o serie de manifestări dedicate Zilei Eroilor, care, potrivit tradiţiei, se sărbătoreşte în Ziua Înălţării Domnului Iisus Hristos.
Manifestările de la Monumentul Eroilor, amplasat în municipiul Bistriţa, în Piaţa Petru Rareş, au început cu acordarea onorului militar, urmat de salutul „Drapelului de Luptă” și de intonarea Imnului Naţional al României. Apoi a avut loc oficierea serviciului religios, depunerea coroanei de flori și defilarea gărzii de onoare.
Evenimente similare au avut loc și în cimitirele din Bistrița și Șintereag, dar și la Prundu Bârgăului și pe Vârful Grui unde sunt amplasate monumente dedicate eroilor.