Bolizi ultimul răcnet care gonesc ca fulgerul, explozii, împuşcături, adrenalină, femei frumoase care luptă cot la cot cu bărbaţii, răzbunări, ameninţări şi acţiune de cinci stele – toate acestea pot fi urmărite cu sufletul la gură în ultimul film din seria “Fast & Furious”, la Cinema Dacia, începând de mâine.
Din 28 iunie şi până în 3 iulie, bistriţenii au ocazia să urmărească la Cinema Dacia un thriller american realizat cum scrie la carte - “Furios şi iute” (SUA / Fast & Furious 6/ acţiune, crimă, thriller) care îi readuce în atenţia publicului pe eroii primelor filme din aceeaşi serie.
De când Dom (Vin Diesel) şi Brian (Paul Walker) au dat lovitura de la Rio împotriva imperiului condus de un escroc de talie internaţioanlă, aducând în seiful echipei 100 de milioane de dolari, eroii noştri s-au preumblat pe tot globul. Dar, pentru că nu se pot întoarce acasă ca să trăiască liniştiţi din acei bani, sunt acum nemulţumiţi şi simt că le lispeşte ceva.
Hobbs (Dwayne Johnson) a pus ochii pe o grupare formată din şoferi ucigaşi-mercenari care răspândesc teroarea prin 12 oraşe ale lumii, condusă de un geniu diabolic (Luke Evans), a cărui mână dreaptă este nimeni alta decât cea care a fost iubirea lui Dom, şi pe care acum o crede moartă – Letty (Michelle Rodriguez). Singura modalitate ca să-i oprească e să fie mai tari decât ei, aşa că Hobbs îi cere lui Dom să-şi strângă echipa la Londra. Plata? Să fie iertaţi, ca să poată să se întoarcă şi ei liniştiţi acasă ca să se reunească cu familiile lor.
Regia filmului este semnată de Justin Lin iar din distribuţie fac parte Dwayne Johnson, Vin Diesel, Paul Walker şi Michelle Rodriguez.
Filmul rulează de la orele 17.30 şi 20.00, preţul unui bilet este de 4 şi 6 lei, iar bistriţenii care aleg să meargă la film de de la ora 17.30 – au parte de un bilet cu preţ redus. Luni şi joi cinematograful este închis.
Sursa: cinemagia.ro