Dragă Antonia,

Am aflat povestea ta de la mama și m-a întristat foarte tare!
Mama are dreptate! Nu suntem jucării!
Dar dacă ai fi fost o jucarie, sunt sigură că ai fi fost și acum în mâinile unei fetițe cuminți care și-ar fi dorit să se facă doctor.
Fetița te-ar fi luat în brate, te-ar fi consultat cu un stetoscop de jucărie, ți-ar fi luat piciorușul, ți l-ar fi dat cu un medicament din trusa ei și i-ar fi spus mămicii tale că te doare foarte rău.
Apoi ar fi scris la biroul din camera ei o rețetă cu medicamente care să îți calmeze durerea și ți-ar fi pansat piciorușul cu grijă. Ar fi desfăcut bandajul în ziua următoare și ar fi întrebat-o pe mama ta dacă te mai doare și nu ar fi renunțat să te trateze până când nu îi arătai cu un zambet larg și un pupic că durerea a trecut.
Îmi pare rău că adevarații doctori nu au făcut asta pentru tine!
Acum ai ajuns în lumea îngerilor și aș vrea doar să îl rogi pe Dumnezeu să îi ajute pe oameni să afle adevarul, iar cine a greșit să fie dat de exemplu.
Eu am o surioară de varsta ta și o mai cert, iar mama îmi spune că e mai bine să nu ne certam, iar eu pentru că sunt mai mare, să fiu un exemplu pentru ea.
Cred că dacă oamenii ar da acest exemplu altor oameni, poveștile triste ca și a ta s-ar transforma în povești frumoase, iar doctorii ar proceda ca și fetița despre care ți-am scris.
De aceea, mâine voi merge și eu cu mama și surioara mea să arătăm că noi oamenii nu suntem jucării.
Te sărut, cu multa dragoste, Denisa.
 

Denisa Iancu
Clasa a II-a B
Școala Gimnazială "Avram Iancu" Bistrița