Explozie de culoare și veselie ieri după-amiază în Casa Cărții Nicolae Steinhardt acolo unde s-au încheiat ieri Zilele Aletheia. Copiii care frecventează clubul „Odată ca niciodată” au cântat „La mulți ani” librăriei care îi găzduiește în fiecare joi.
Zilele Aletheia s-au încheiat ieri după-amiază cu inaugurarea unei expoziții spectaculoase: copiii care vin în ceainăria de la Casa Cărții „Nicolae Steihardt” în fiecare joi de la ora 16.30 pentru a citi și asculta povești și pentru a desena – alături de profesoara Iulia Mircea – și-au prezentat publicului cele mai frumoase lucrări.
Ca de obicei, copiii s-au așezat pe pernele aranjate pe jos și au ascultat-o pe profesoara Iulia Mircea citindu-le o poveste. Unul dintre cele mai emoționante momente a fost cel în care copiii au cântat, cu pasiunea și inocența care-i caracterizează, „La mulți ani” pentru Librăria Aletheia.
Gazdele nu s-au lăsat mai prejos și le-au pregătit pentru finalul întâlnirii fursecuri, biscuiți, bomboane și un ceai răcoritor și delicios!