Doi angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa – Năsăud participă la Concursul Naţional al Echipajelor de Ambulanţă de la Poiana Braşov. Managerul Annabella Muzsi este alături de cei doi, sperând să obţină un rezultat cât mai bun.
Astăzi, la Poiana Braşov se desfăşoară Concursul Naţional al Echipajelor de Ambulanţă. Chiar dacă nu toate judeţele au delegat concurenţi, totuşi prezenţa este semnificativă.
Concursul este structurat pe două secţiuni mari: echipajele tip C (cu medic) şi echipajele tip B (cu asistent). În total concurează 11 echipaje tip C şi 10 echipaje tip B.
"SAJ Bistriţa - Năsăud este reprezentată de un echipaj tip B, format din asistentul Ciprian Păcurar şi ambulanţierul Petre Pop, ambii din Staţia Centrală Bistriţa. Ordinea de intrare în concurs s-a stabilit prin tragere la sorţi, echipajul SAJ - BN urmând să intre în cursul după – amiezi” a declarat pentru Bistriţeanul.ro managerul SAJ BN, Annabella Muzsi.
Echipajele au de trecut două probe: una de resuscitare şi una de traumă, fiecare punctată separat de comisii distincte. Probele sunt derulate pe manechine de training de ultimă generaţie, dotate cu simulatoare, care să confere situaţii cât mai aproape de real.
Noutatea acestei ediţii este că echipajele au de rezolvat, toate, acelaşi scenariu, pentru ca evaluarea să poată fi obiectivă. Scenariile au fost alese prin tragere la sorţi, aseară.
„Tot în această seară va avea loc şi deschiderea celdei de-a XIV - a Conferinţe naţionale de Medicină de Urgenţă <>. Sunt aşteptată personalităţi marcante secreatarul de stat al Ministerului Sănătăţii, şef lucrări dr. Raed Arafat, prof.univ.dr. Mircea Beuran, şeful Clinicii de Chirurgie Generală în cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca Bucureşti, prof.dr. Ionel Sinescu, rector UMF "Carol Davilă", prof.dr.Vasile Astarastoae, preşedintele Colegiului Medicilor România, Dr.Valentin Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional Român de Resuscitare, conf. dr. Adela Golea, şef departament Medicina de Urgenţă UMF Cluj Napoca" a explicat Muzsi.
Managerul SAJ BN speră ca cei doi angajaţi ai unităţii bistriţene să obţină un punctaj cât mai bun în cadrul concursului.