Un elev care a susţinut astăzi ultima probă a Bac-ului, sesiunea de toamnă - proba la alegere a profilului şi specializării - a fost eliminat din examen deoarece a intrat cu telefonul mobil în sală. La proba de astăzi au participat un număr de 455 elevi.
Elevii bistriţeni au susţinut astăzi ultima probă a Bac-ului din această sesiune, la care s-au înscris 628 de candidaţi din judeţ. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud, în sălile de examen au fost prezenţi doar 455 de elevi.
"La Liceul cu Program Sportiv Bistriţa un candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă (posesie de telefon mobil în timpul examenului). Procentul de prezență la această probă a fost de 72,45%", spune Monica Buboly, purtătorul de cuvânt al ISJ BN.
Elevii vor afla luni dacă au reuşit sau nu să promoveze examenul, rezultatele urmând să fie afişate până la ora 12.00.
Între orele 12.00 şi 16.00 vor putea fi depuse contestaţiile, urmând ca rezultatele finale să fie publicate pe site-ul edu.ro în data de 5 septembrie.