Se anunţă distracţie mare de Rusalii pe pietonal! Primăria Bistriţa organizează a XV-a ediţie a “Pfingstfest” – Festivalul Etniilor. Pe lângă tradiţionalele parade cu porturi populare din diferite ţări, bistriţenii vor avea parte şi de un concert sisţinut de Elena Gheorghe. VEZI programul complet al manifestărilor:
Startul la distracţie se va da la ora 16.00 când pe pietonalul Liviu Rebreanu va avea loc parada ansamblurilor invitate la festival. Parada, care va prezenta costume populare din mai multe ţări, va începe din faţa complexului Domus şi se va termina în faţa scenei de pe pietonal.
De la ora 16.30 ansamblurile invitate la eveniment vor susţine câte un spectacol de dans. Bistriţenii vor putea vedea care sunt dansurile tradiţionale din Ucraina, Grecia, Ungaria, Polonia, Italia şi Armenia. Nu vor lipsi din program nici jocurile populare româneşti, dar nici dansul ţigănesc sau jocurile saşilor.
Petrecerea va continua cu un concert susţinut de Elena Gheorghe care va urca pe scenă la ora 19.00.
Organizatorii speră că vremea va fi frumoasă şi că Festivalul Etniilor va aduce pe pietonal cât mai mulţi bistriţeni dornici de distracţie.