Ați văzut vreodată disperarea din ochii unui om pe care l-a înfrânt justiția cu dreptatea în mână? Nu numai că am văzut ochii ăia cu lacrimi de disperare de foarte multe ori, dar am și trăit asta pe propria-mi piele. 

Sunt un om foarte simplu, cu valori simple și clare după care-mi ghidez viața personală și profesională. Am un spirit justițiar accentuat, pe care îl consider „blestemul” meu. Mă doare și mă revoltă maxim când văd nedreptatea și întotdeauna am taxat-o aspru ca jurnalist. Cu cuvinte grele, care m-au adus și în fața instanței. M-am dus de fiecare dată cu fruntea sus, apărând adevărul și principiile. În 18 ani ca jurnalist am avut șapte procese de presă, toate câștigate. Și în cel mai banal proces, după un editorial (material de opinie) în care spuneam public că Ungurul Bulan vrea să ne cumpere tăcerea, iar Lucian Ungur m-a dat în judecată pentru că i-aș fi afectat imaginea, am pierdut. M-am considerat nedreptățită. Mi-am șters lacrimile, mi-am înfrânat revolta auzind folclorul despre judecătoarea care mi-a dat sentința și am apelat la căile superioare de atac. Și mi s-a dat dreptate ulterior prin două sentințe, una la Tribunalul Bistrița-Năsăud și alta la Curtea de Apel Cluj. Complete formate din mai mulți judecători au desființat prima sentință dată de judecătoarea Vrânceanu, cea care mă condamnase la plata unor daune uriașe, 200.000 lei cu dobânzi minuțios precizate, că am scris că un om de afaceri venise să ne cumpere tăcerea. Noaptea minții și a justiției. Pe holurile tribunalului, în săptămânile acelea, au venit zeci de oameni și avocați să mi se plângă depre felul în care se face justiția la Bistrița și cum pierd cu dreptatea în mână. I-am ascultat și m-am îngrozit, dar am refuzat să scriu în acel moment tocmai pentru că nu am vrut să influențez în niciun fel justiția, în care am crezut că-mi va face dreptate până la urmă. Altfel mintea mea nu putea concepe. Cum nu poate concepe nici că Dumnezeu ar lăsa nepedepsit un astfel de păcat capital, judecata strâmbă. Nimic mai dureros. Să mori cu dreptatea în mână și cu lacrimi de umilință în ochi. Cât de tare ard lacrimile ălea numai cei care au trăit asta ca și mine pot ști. Pentru restul, vă doresc să nu aflați și să nu trăți vreodată. Cumplit. 

Nu găsesc cuvintele care să exprime ce revoltă m-a cuprins ieri citind în Bistrițeanul.ro despre Judecătoarea care lua mită oale cu sarmale, cozonaci, zacuscă și tort, subiect despre care Evz.ro titra în episodul 1 „Pentru doamna JUDECĂTOARE: Cozonaci, sarmale și salată de boeuf. Cel mai mare SCANDAL de CORUPȚIE din Transilvania | DOSARUL PORCUL și TORTUL”.

Șocul pentru mine a fost să descopăr că una dintre ele, cea care înclina balanța justiției punând în ea oale de sarmale, borcane de zacuscă și tremura de poftă după un tort cu fructe era fix judecătoarea Vrânceanu, cea care îmi dăduse mie sentința infirmată de completele superioare.

Și acum, știindu-se acestea, am tot dreptul să mă întreb: Oare ce a pus în balanță în cazul meu? Ce a înclinat balanța pentru sentința aia nedreaptă care cerea imperativ să scot din ziar un articol în care spuneam că cineva ne propunea un târg ilegal și imoral, să plătesc daune dublu față de cât se ceruse, plus penalizări?! O fi fost scump, mult, puțin, ieftin?! Nimeni nu-mi va putea scoate asta vreodată din cap. Și nici convingerea că am fost judecată strâmb atunci. Am fost convinsă atunci, acum cu atât mai mult. 

Oare câți oameni și-au mai pus întrebări ca mine ieri privind sentințele date de cele două judecătoare? Ohhh, da, avem tot dreptul, puși în fața unor astfel de fapte. Cum avem tot dreptul să fim revoltați că atâția ani nimeni nu a băgat în seamă folclorul despre grefiera Veronica Feher, dar și despre judecătoarea Vrânceanu. Știau și vorbeau toți, numai cine trebuia să ne apere s-a făcut că nu aude. Nu pot să nu mă întreb acum și ce au păzit atâția ani toți funcționarii statului care trebuiau să ne apere de astfel de abuzuri. Funcționari plătiți lună de lună din dările și impozitele noastre care nu și-au făcut treaba. Câți oameni au murit cu dreptatea în mână, câți avocați și-au pierdut din reputație că în fața unor astfel de instanțe pregătirea avocatului chiar nu conta? Conta o oală de sarmale, niște cozonaci, aia înclina balanța…

Am recitit articolele publicate pe această temă. Și mă revolt la fiecare lectură. Cum e posibil ca tu judecătoare să pretinzi bani pentru a scăpa ieftin niște acuzați de omor? Cuuummm?? Chiar nu aveți niciun Dumnezeu? Ce oameni sunteți? Judecători clar nu ar mai trebui să mai fiți nicio secundă. Dacă nu știați, cele două judecătoare implicate în acest scandal încă împart dreptatea la Bistrița, până la trimiterea lor în judecată neputând fi suspendate, ele suspendându-se doar din cele două cazuri aflate în ancheta procurorilor. 

Conform declarației de avere din iunie anul trecut, judecătoarea Vrânceanu încasase în 2015 salarii de 243.307 lei într-un an, adică peste 20.000 lei lunar. Deci, peste 200 milioane lei vechi încasați lunar nu-i ajungeau de-o oală cu sarmale și să judece drept sătulă. 

Judecătoarea Daniella Berbecariu are ultima declarație de avere publicată în iunie 2014 și în anul anterior încasase peste 10.500 lei net/lunar.

Acestea fiind cifrele, este mai mult decât evident că judecătorii au salarii suficient de bune încât să le permită un trai decent și nu ar trebui să încline balanța atunci când judecă cu bani, oale de sarmale, cozonaci și zacuscă.

Legea răspunderii magistraților este așadar imperios necesară cât timp tot mai multă lume, oameni simpli sau politicieni, se plâng de abuzuri. S-a întrecut orice limită, s-a ajuns la corupție pe o oală de sarmale. În 2014 am fost eu victimă, dar, fără măsuri, pe rând ajungem toți. Prea nu răspunde nimeni pentru nedreptate în țara asta. Ar cam fi timpul, că și abuzurile ăstea au golit țara de oameni care nu pot trăi fără valori ca adevărul și dreptatea și se simt astăzi în siguranță în țări în care așa ceva chiar este garantat de instituțiile statului.