Într-un oraș cu multe străzi de pământ și la coada României în topul salariilor, e evident că Ovidiu Crețu nu mai poate fi considerat vreodată primul gospodar al urbei. Ci mai degrabă primul risipitor al municipiului, un aventurier ce pune în pericol viitoarele generații.

Asta-i clar, nu mai are rost să vorbim despre oportunitatea acestei investiții și nici de primarul nostru ca despre un om responsabil, în care să ne mai punem speranțe pentru încă 4 ani.

Îîîînsă! Până la urmă vom avea o pârtie, ce facem cu ea? Ne trezim ca săracul satului cu un Mercedes în bătătură, fără bani de benzină, de asigurări și cauciucuri de iarnă. Ca un lache flaușat care muncește cu ziua toată viața, dar ia un credit cu buletinul (să zicem) și își cumpără exact ce n-avea nevoie. Sigur că dă niște ture prin sat cu alți bani împrumutați de pe la prieteni, și-apoi, evident, vinde bolidul sub preț, că nu-și mai scoate banii pe el niciodată!

Mă gândesc că ideal ar fi să facem cumva la fel, dacă tot ne-a adus nea caisă creață în postura asta. Să ne folosim o vreme de pârtia asta și-apoi s-o concesionăm cuiva care știe ce să scoată din ea. De-acord, e prost momentul, e prea scumpă, nu trebuia făcută pe credit. Astea da, sunt argumente irefutabile. Dar că nu-i zăpadă și că nu-i rentabilă, astea nu mi se par motive bune.

Sigur, nu mai sunt iernile de altădată! Dar acum avem zăpadă artificială și nocturnă. Putem compensa cumva timpul pe care îl petreceam mai demult pe schiuri. Concret, dacă în anii 80 aveam 3 luni de zăpadă cu 5-6 ore pe zi în care ne distram pe deal, acum avem o jumătate de lună cu zăpadă naturală, dar posibilitatea să o întindem la o lună- jumate dacă ne folosim de tunuri. Dacă lungim „ziua” de schi la 10 ore, avem exact același timp de petrecut pe pârtie ca acum 20 de ani. Deci argumentul cu zăpada nu prea stă în picioare.

Nu-i profitabilă, zic cei mai mulți! Nu-i! Clar că nu-i! Dar Casa de Cultură e o investiție profitabilă din punct de vedere economic? Spitalul, școlile, drumurile pot fi judecate ca investiții care nu-și scot banii? Deloc!  Hai să ne consolăm că profitul pârtiei e legat de satisfacția, de bucuria sufletească, de sănătatea pe care ar aduce-o bistrițenilor, nu de banul care se întoarce. Fiindcă parcul sau Schulerwaldul au consumat bani mulți care nu se mai întorc niciodată. De ce pârtia ar trebui să o judecăm în termeni de rentabilitate și alte obiective nu? Dacă într-adevăr ne vom putea duce copiii acolo câteva ore într-o iarnă, costurile întreținerii ei nu merită luate în discuție. Așa cum nu merită să ne batem capul cât costă întreținerea Sălii Polivalente, unde intrăm, în medie, de câteva ori pe an.

Repet, nu era printre prioritățile Bistriței, mai ales pe credit. E o tâmpenie să angajezi orașul în așa ceva. Păstrând proporțiile, și Ceaușescu a construit Casa Poporului,  aiurea și cu eforturi prea mari. Dar dacă tot o avem, hai s-o folosim, nu? Am comis-o, am comis-o și gata. Că până la urmă nu doar primarul e de vină, că n-o putea face de unul singur niciodată. Ci tot orașul, căci noi l-am ales și a doua oară, noi i-am fost complici.

Așa că, domn primar, fă-o și-apoi du-te în treabă-ți! Lasă-ne-n amarul nostru, că ne-ai încurcat destul. Ne-om bucura de ea cum ’om putea, ce-om face? Mira-s-ar lumea de noi, de cine te-a ales și te-a mai alege vreodată!