Oraşe de genul Cluj sau Bucureşti vor deveni tot populate, tot aşa cum Londra a vlăguit de populaţie activă restul Angliei sau Bostonul a atras masiv populaţie din odată prospera Noua Anglie, zona de nord-est a SUA unde locuiesc. La fel se întâmplă în ţări mijlocaşe, ca a noastră.

Aproape toată Argentina s-a mutat în Buenos Aires şi mai toată Ungaria stă în Budapesta. Dacă nu sunt în distanţă navetabilă de oraşe, satele s-au golit sau au devenit geriatrice mai peste tot. Excepţia sunt satele pitoreşti din Europa de Sud şi Franţa, unde o veche şură se vinde cu sute de mii de euro. Noi nu avem acest scenario, din motive complexe. Cu câteva excepţii notabile, în România zona rurală e sufocată sub o sapă groasă de polistiren, plastic şi termopane.

După cum merg lucurile, oraşele mari vor deveni tot mai aglomerate, mai disfuncţionale şi mai scumpe. În ţări ca România, unde se merge cu maşina până la magazinul din colţ, ca şi cum condusul ar fi un fel de drept al omului, oraşele mari fie vor dezvolta transportul în comun, fie se vor bloca în noxe cancerigene şi nervi de trafic, trotuarele devenind deja spaţii de parcare de facto.

Însă acolo, în aceste iaduri auto, vor fi slujbele bine plătite, localurile chic, străzile vuind de tineri. Aceasta este o mare ocazie pentru oraşele medii. Până ce municipalităţile şi şoferii se vor deştepta, provocarea este cum faci un oraş mediu ca Bistriţa să devină din oraşul promiţător, dar încă neatrăgător pentru mulţi tineri - un oraş vivabil şi vibrant în 15-20 de ani, în care nu doar că tinerii vor vrea să rămână, dar care va şi atrage populaţie din alte părţi.

Acest articol este primul dintr-o serie pe care o voi publica, pe această temă, în Bistriţeanul.ro.

Sunt originar din Liviu Rebreanu, iar Bistriţa e un oraş care mi-e din ce în ce mai drag, în care petrec veri din ce în ce mai lungi. Locuiesc în SUA de 16 ani, mi-am făcut doctoratul aici, acum locuiesc în Boston şi sunt lector universitar la Universitatea Boston, unde predau economie politică. Vara sunt profesor cercetător la Copenhagen Business School.

Pendularea asta transatlantică m-a convins de un lucru: oraşul american, dependent de maşină, nu reprezintă viitorul, ci este o distopie. Viitorul, dacă e să fim raţionali este Copenhaga - oraş care bate toate topurile mondiale la calitatea vieţii.

Bistriţa nu va fi niciodată Copenhaga, dar există un model de urbanitate testat în aceasta din urmă, care ne poate salva de tristul destin al miilor de oraşe din Europa Centrală şi de Est în care lumea rămâne pentru că nu are de ales sau rămâne până când termină liceul.

Într-o Europă în care marile oraşe sunt sufocate de noxe Diesel, navete de 2-3 ore pe zi, transport disfuncţional şi violenţă, oraşele medii de genul Bistriţei se pot poziţiona pentru a fi oraşe în care se poate trăi mai sănătos şi fără angoase cotidiene care de care mai extenuante.

Data viitoare mă voi lega cu arţag de un mit dominant atunci când se vorbeşte de viitorul oraşului: modernitatea înseamnă trafic şi mai multe locuri de parcare. Exemplul este Boston, orasul în care locuiesc de ceva vreme şi în care, acum 20 de ani, s-a făcut unul din cele mai scumpe proiecte de infrastructură rutieră din lume.

Cornel Ban,

Boston, 21 ianuarie 2017