Astazi ii urasc pe finantisti. Si ei pe mine. Perfect. Asa trebuia sa se intample. Asa a gandit cineva ca trebuie sa facem.

Suntem captivi de 20 de ani intr-un sistem perfid, gandit pas cu pas de niste oameni diabolic de destepti. Li se spune politicieni. Pe principul “Divide et Impera” (dezbina si stapaneste) am fost “dresati”, stiintific spus – manipulati, sa ne uram unii pe altii. Bugetarii pe noi si noi, contribuabilii, pe ei.

Mai intai s-a pregatit in laboratoarele politicii un sistem legislativ haotic, ambiguu, in care, printr-o simpla interpretare a legii, esti dincoace sau dincolo de lege. Fiecare lege are o portita si pe portita iese cine stie cum, cine cunoaste sistemul. Asadar, fiecare dintre noi este santajabil in orice secunda. Legile strambe te fac sa calci zilnic printre ele si doar “interpretarea” te salveaza.

Apoi s-au creat functii si “instrumente de lucru”. Toate functiile publice au devenit politice. Niciun director nu poate fi director fara un carnet de partid. Nimeni nu se poate angaja in sistemul bugetar daca nu e sustinut politic. Pe o parte a baricadei s-a format si inchegat cloaca, schimbata la fata o data la patru ani. In cazul Finantelor, ca si “instrument de lucru” s-a pus la punct politica stimulentelor. Un instrument important care stinge foamea de bani a unui bugetar de la Finante si hraneste perfect ura lui fata de contribuabil.

Apoi a inceput in forta haituirea si vanatoarea de fraieri. Fraierii sunt contribuabilii care trebuie sa cotizeze, mai mult sau mai putin - in functie de posibilitati, la bugetul de stat, acest mare SRL ("societate" cu raspundere limitata) al tarii.

Tara are nevoie de bani la bugetul de stat, din ce in ce mai multi in fiecare an. E adevarat ca nu pentru educatie, sanatate sau pensii. Are nevoie de bani la bugetul de stat pentru a face autostrazi, branduri de tara, drumuri comunale, scoli si sali de sport. Culmea e ca, desi se cheltuie miliarde de euro pe aceste “prioritati zero” de aproape 20 de ani, nu avem nici autostrazi, nici scoli, nici drumuri comunale, nici spitale. E drept, avem cateva sali de sport.

Astazi, spitalele lasate de Ceausescu aproape ca se darama, scolile la fel, medicamente nu mai sunt, banii de pensii sunt pe terminate si, ca o coincidenta, s-au terminat si banii de salarii pentru bugetari. Basca, datoria externa este atat de mare ca nu o pot citi...

Asadar, ca si contribuabili suntem si cu banii luati si fara nimic din ceea ce am platit, adica umiliti zilnic in tara noastra.

Totusi, ce m-a socat cel mai mult din discutiile televizate din ultimele zile pe tema stimulentelor este indarjirea cu care “finantistii” vor stimulente, nu salarii sigure, mai mari, fiind foarte adevarat ca 6-8 milioane nu este un salariu pentru o functie cu raspundere. Ei vor cota la jaf, as traduce eu, asta am inteles. Si asa simt ca si contribuabil. Ma simt jefuita in fiecare zi prin impozitele exagerate, obligativitatea de a plati impozit pe profit desi nu am, prin faptul ca nu dispun de banii mei din Trezorerie pana cand nu sunt contribuabilul model, cu zero datorii la stat, prin faptul ca cei cu datorii de miliarde imi zambesc ironic pentru ca “lor nu li se poate intampla nimic”, prin faptul ca am platit sute de milioane de lei la bugetul de stat si s-a ales praful de ei.

Am inteles ca finantistii vor in continuare cota parte din amenzile pe care le dau contribuabililor (firme sau nu), vor cota parte din facturile nerecunoscute firmelor in urma controalelor fiscale, vor cota parte din ce incaseaza de la contribuabil. Sunt de acord, am mai inteles, ca acea cota sa fie impartita piramidal, de la sef la micul functionar, in functie de “marimea functiei”.

Nu vor salarii mai mari pentru ca dupa ele se platesc contributii la stat si, ca niste finantisti buni ce sunt, stiu ca acele contributii sunt extrem de mari si aproape ca injumatatesc suma bruta. In concluzie, ei nu vor salarii si pensii mai mari (pe principiul contributivitatii), vor “cota”, vor stimulente. Este lesne de inteles astazi cu ce i-au momit pe finantisti sa urasca in asa hal firmele. Le-au dat stimulentele, care puteau ajunge la de trei ori salariul, pentru a le alimenta ura fata de firme, fata de contribuabili, cei care produc ceva in tara asta, nu numai cheltuie.

Prin altfel de stimulente, care tin de pastrarea functiei, firmele “prietene” ale finantelor, cu datorii de miliarde de lei de ani de zile, nu patesc nimic. Situatia nu se schimba nici la patru ani, firmele prietene fiind prietene “tuturor”.

Eu nu vreau sa mai primiti stimulente! Nu mai vreau ca aceste stimulente sa fie cele care sa va faca sa dati amenzi cu sau fara rost, nu mai vreau sa nu recunoasteti facturi numai ca sa va luati cota! Vreau sa fiti platiti CORECT, DECENT pentru cat si ce munciti. Nu vreau ca acele stimulente sa mai fie un instrument prin care sa vi se hraneasca ura impotriva contribuabililor.

Ca si contribuabil cer respect din partea fiecarui bugetar, fie el angajat chiar si la Finante. Jefuita sunt in fiecare zi cu legea in mana, dar macar respect, pot avea?! E prea mult, e prea greu?!