Ca jurnalist am văzut multe. Multe drame. Cea de ieri le întrece însă pe toate. Pentru noi, cei din redacția Bistrițeanul.ro, a fost cumplit. Lavinia, tânăra care conducea mașina în care au pierit alături de ea alți trei frați și un verișor, a lucrat pentru câteva săptămâni în redacția noastră. Când ne-am dat seama că ea era la volan a căzut cerul pe noi. Fetele nu au mai putut scrie, eram cu toții în stare de șoc. Lavinia? Copilul acela cuminte și cu mult bun simț care visa să schimbe lumea alături de noi? Știam că provine dintr-o familie foarte modestă, cu mulți frați, pe care-i iubea enorm și de care ne povestea tot timpul. Voia să-i ajute. Visul ei era să-i mute din locuințele sociale de la Viișoara unde ajunseseră să fie terorizați de țiganii agresivi din zonă. Astăzi, părinții ei mi-au spus cât de mult îi ruga ea și fratele mai mare, Darius, care a pierit alături de ea, să se mute de acolo. Era visul lor. Simțeau că îi sufocă igrasia de pe pereți și agresivitatea din afara lor. 

Am ajuns astăzi în casa familiei Petruț cu bănuții strânși din donații la redacție din partea celor sensibilizați de drama familiei. Am intrat în casă și, deși ardea încă soarele pe cer, în ultimul moment m-am abținut să nu salut cu - Bună seara! Și de piatră să fii și tot te pierzi în fața unor părinți care și-au pierdut într-o zi patru copii. Nu există cuvânt să descrie o așa dramă și nu cred că există durere mai mare. Este o tragedie pierderea unui copil, dar să pierzi patru dintr-o dată, plus un nepot drag? E mult prea mult…

Părinții mă știau, Lavinia le povestise de mine și, deși voiam să stau doar câteva minute, să le transmit condoleanțele, să le înmânez banii și să plec, parcă nu mă lăsau. Stau într-o locuință socială, un apartament cu trei camere, la parterul unui bloc din Viișoara. O curățenie cum nu vă puteți imagina într-o casă unde locuiau până nu demult nouă copii. Părinții, niște oameni simpli și modești, dar muncitori și gata de orice sacrificiu pentru copiii lor. Mama m-a dus în camera unde dormeau fetele. Toată camera decorată cochet de Lavinia, din bănuții munciți de ea. Mi-a arătat pozele cu fetele și mi-a zis că atât i-a mai rămas. Și apoi m-a dus în hol și mi-a arătat sufrageria unde ieri copiii cântaseră cu mama La mulți ani de ziua copilului în fața unui tort cumpărat de Lavinia. Mama își amintea cu câtă bucurie au mâncat toți și cum Lavinia a dat 100 de lei pe tort și a decretat că iunie e luna în care ea va face cadouri tuturor. Urma ziua ei și voia să-și cumpere singură tortul. La fel avea planul și pentru unul dintre frați care avea aniversarea la câteva zile. S-au felicitat și s-au bucurat împreună de ziua lor și apoi au pus patru bucăți de tort într-o cutie și au fugit spre Negrilești să-i ducă și bunicii. Și au mai ajuns până la calea ferată pe care o traversase cu mașina de zeci de ori și de trei ori numai ieri. A depășit-o un vecin cu un taxi, s-au salutat, taxiul a luat-o înainte și a trecut peste calea ferată și ea nu a mai apucat.  

„- Faceți ceva să nu mai treacă nimeni prin ce trecem noi!” - mi-a spus mama Laviniei cu lacrimi în ochi. Mă uitam la ea și nu-mi venea să cred. În toată durerea ei, femeia asta avea și grija altora, să nu mai treacă nimeni prin așa durere.

Într-o altă cameră, tatăl se uită cu privirea pierdută la noi și mă întreabă dintr-o dată cum să pună sicriele. Două în stânga și două în dreapta? Unul lângă altul, ca atunci când îi așeza în pat? Cum? Eram pe punctul de a leșina și numai Dumnezeu știe cum am rămas în picioare. Din nouă copii, patru sunt în sicrie. Din patru fete le-a mai rămas una, mezina, de doar trei ani, mai bolnăvioară și supusă deja la câteva operații. Rareș, cel care a rămas acum fratele mai mare, are 17 ani și mi-a arătat captura de pe Snapchat cu tortul de 1 Iunie. Și când a sunat telefonul și părinții au fost anunțați să se pregătească că ajung mașinile cu sicriele și pleacă toți spre Negrilești și-a luat mama în brațe și o încuraja să nu mai plângă. I-am lăsat pe toți trei îmbrățișați pe treptele de la intrarea în blocul social și am plecat gâtuită de nervi, de neputință, de durerea imensă prin care trece această familie.

Despre familia asta aș vrea să vă mai spun că și-a crescut exemplar copiii, cu multă dragoste, mult bun simț, într-o modestie apropiată de sărăcie. Toți copiii au mers la școală și au avut rezultate bune, iar cei ajunși mari munceau să-și ajute familia (Lavinia și Darius). Ca orice angajați plăteau și dări statului român ca să aibă grijă de ei. Iar acest stat, în care cei responsabili îi omoară cu zile și NIMENI NU RĂSPUNDE pentru iresponsabilitatea cu care își tratează funcțiile și din care ne omoară cu zile. Numai ieri, la Viișoara, într-un cartier al Bistriței, CINCI COPII AU MURIT. CINCI!!! Voi pricepeți?

Dacă adunăm aceste cifre la nivelul întregii țări, căutăm cauzele care duc la zeci de decese zilnic pe drumuri, în spitale, la trecerea la nivel cu calea ferată putem trage concluzia că în România numărăm morții ca într-un război. Cum naiba s-a ajuns aici? Simplu. Pentru că nimeni nu răspunde.

Vreți să vă spun ce se va întâmpla în continuare după ce toți vor fi terminat de-și exprimat regretele și vor promite rezolvări? Se va așterne liniștea. NIMENI, dar nimeni nu va răspunde pentru moartea celor cinci copii și aș putea să jur că responsabilitatea va cădea pe Lavinia. Neacordare de prioritate la trecerea la nivel cu calea ferată. Simplu, nu? Bietul copil cum să se apere?

Pot să jur că NU se va deschide nicio anchetă să aflăm dacă se face cineva responsabil pentru neluarea de măsuri într-o zonă în care, pur și simplu, nu ai cum să te asiguri singur și unde în mai puțin de doi ani au murit 9 (nouă) oameni! O nenorocită de barieră acolo ar fi putut salva nouă vieți. 

Am oprit astăzi la trecerea aia blestemată. Dacă vii dinspre locuințele sociale, la locul marcat să te oprești să te asiguri, în stânga nu ai vizibilitate din cauza unui panou idiot cu Halta Viișoara așezat fix în câmpul vizual. Așadar, dacă vrei să te asiguri, te apropii periculos de mult de calea ferată. Dacă ai ajuns pe calea ferată, vegetația este tunsă pe 50, maxim 100 de metri, iar de acolo încolo este o coroană de arbori și de-o parte și de alta și greu poți observa trenul. Dacă traversezi calea ferată dinspre Bistrița spre blocurile sociale, în partea stângă vizibilitatea este obturată grav de stâlpii de curent și, tot așa, ești împins să te apropii până ajungi pe calea ferată ca să te asiguri. Mai adăugați că și de-o parte și de alta traversarea se face într-o ușoară pantă. Bun. Deci, vizibilitatea este redusă și, oricum, sub 150 de metri. 

IMPORTANT: În această zonă, trenul circulă cu viteză, cam 70 km/oră, după declarațiile celor de la CFR. Mai mult, până ieri după-masă, trenurile nu prea dădeau semnalele sonore la intrarea în haltă. De ieri sună de sar copiii din pat.

Recapitulăm. Trecerea asta la nivel cu calea ferată de la Viișoara este în pantă, are o vizibilitate optimă de câțiva zeci de metri numai când ești aproape pe calea ferată și trenurile circulă aici cu viteză. Dacă distanța e mică și viteza mare, NU ai nicio șansă dacă te intersectezi cu trenul. În comentariile de pe Bistrițeanul.ro sunt câteva mărturii în acest sens. Adăugăm aici alte zeci de persoane cu care am stat de vorbă și care spun același lucru. Nu e vizibilitate și câțiva erau să o pățească ca și copiii ăștia, care, cred eu și alții, au murit cu zile. Din indolența și prostia celor care ar fi trebuit să constate deja că nu e vizibilitate și nu te poți asigura singur, e nevoie de o barieră care să-ți protejeze viața. Accidentul din decembrie 2015 ar fi trebuit să fie urmat de o astfel de măsură. 

Vă reamintesc în acest context că Bistriteanul.ro și alți colegi din presă am scris zeci de articole, că IPJ BN a făcut adrese către cei responsabili cu drumurile privind șanțurile de beton, absolut criminale, de pe marginea DN 1 și s-au cerut parapeți. Sunt statistici cu accidende soldate cu mulți morți și răniți grav care arată că acele șanțuri sunt criminale. Ar trebui parapeți de protecție. Ați văzut montați? Eu nu am văzut. 

Și uite așa, vom tot asista la tragedii până n-o să mai fim. Regretele și „vom lua măsuri” nu salvează vieți și, constatăm, nici articolele noastre. Scriem și rămânem cu asta și cu privirile lor flegmatice. Ei sunt sistemul. Ei fac ce vor și nimeni nu le face nimic atunci când pentru decizii neluate mor oameni, copii. 

Parcă a pus cineva un pariu pe țara asta. Jumătate să plece din ea și jumătate să moară în chinuri, striviți de neștiința celor pe care i-au ales sau îi plătesc să le poarte de grijă.

Păcat de oamenii ăștia minunați care trăiesc în orașul ăsta, cărora noi le spunem comunitatea Bistriteanul.ro. Sunt ca o familie. Când sistemul îi ucide pe unii dintre ei și provoacă suferințe de nedescris, se mobilizează rapid, întind mâinile și fac scut din compasiunea și dragostea lor față de semeni.

Un singur lucru vreau să vă mai rog. Familia Petruț vrea să se mute urgent din acel apartament social. Nu mai pot trece peste calea aia ferată și frații rămași în viață plâng când aud trenul. Cum nu speră ca Primăria Bistrița să le rezolve acum această cerere pe care au adresat-o de nenumărate ori fără succes, ar dori să închirieze un apartament cu două camere, de unul cu trei camere nu mai au nevoie. Dacă știți vreo locuință cu chirie modestă, în care întreținerea să nu coste scump, contactați-ne și vă punem în legătură cu ei.