Înțeleg ce vor să transmită organizatorii. Ei zic că vor veni 64 de echipe de minifotbal, ceea ce înseamnă în jur de 1000 de participanți, cu antrenori, tehnicieni și susținători în jurul lor. Un mare beneficiu pentru Bistrița, care are parte de atâția „turiști” în weekend, turiști cu ghilimelele de rigoare. Care stau la hotelurile noastre, care beau bere și își cumpără struți în miniatură. E ok, e perfect. Dar de-aici și până la denumirea de „cel mai mare eveniment sportiv bistrițean”, e cale lungă. Sigur, numărul de participanți poate bate un record local.

E la mare luptă cu întrecerile de dans sportiv, cu crosurile Gabi Szabo și Maria Therezia, cu Cupa Bistrița sau naționalele de tenis de masă, unde și-acolo numărul participanților bate către 1000 uneori. Însă, ca să fie într-adevăr „mare”, o competiție trebuie să puncteze și la alte capitole, decât la numărul participanților. Altfel, de pildă, Campionatul European de fotbal, care adună doar 24 de echipe, n-ar putea rivaliza cu această competiție bistrițeană, ce are, nu-i așa, mai multe echipe în joc. Comparația e forțată, evident, însă pricepeți ce vreau să spun.

Nu întotdeauna mărimea contează, știți foarte bine. De pildă, înainte de 90, la Bistrița s-au organizat mari campionate de haltere, tenis de masă sau volei. Unul dintre ele, Cupa Dunării, aduna aici toți halterofilii din țăriile prin care trece Dunărea. Era o întrecere de mare amploare în anii 80, care aducea sute de străini în orașul nostru, în vremuri în care știm foarte bine ce însemna asta. Sau, Campionatul Internațional de Volei al României, e o altă competiție de anvergură, cu care a fost inaugurată Sala Polivalentă și la care au participat 12 echipe naționale, competiție transmisă în direct pe programul național, acela care funcționa doar două ore pe zi.

Apoi, când te referi la „eveniment mare”, n-ai cum să nu iei în socoteală meciurile Gloriei. De pildă, în antologicele partide cu Naționala României se strângeau pe ușor 5000 de oameni din afara Bistriței și alți 5000 din Bistrița. Cu Fiorentina, Zaragoza sau Atletico Madrid au venit oameni de peste tot, iar meciurile au fost cu adevărat mari, importante, din toate punctele de vedere. E adevărat, echipele n-aveau în componență decât 11 jucători, dar amploarea, imaginea, impactul, beneficiile sau dificultatea organizării nu se compară cu o cupă a României la minifotbal.

Chiar și un meci cu Steaua, din vremurile bune, rivalizează cu o astfel de întrecere. Handbalul, a avut și el parte de evenimente mari. În afara participării la meciurile din prima ligă cu echipa masculină, putem consemna un turneu final organizat la Bistrița în 2007. Primele 8 echipe feminine au jucat varianta similară a „final four”-ului de azi.

Finala acestei competiții la care a participat toată spuma handbalului feminin românesc, cu jucătoare, antrenori, oficiali și arbitri, s-a jucat între Oltchim și Rulmentul Brașov, transmisă fiind pe canalele naționale, nu pe AsTV, cum se laudă minifotbaliștii de azi. Și exemplele pot continua mult și bine…

Evident, asta nu înseamnă, că Raoul Borșoș, organizatorul Cupei României la minifotbal, nu merită toată aprecierea noastră, a bistrițenilor iubitori de sport. Bravo, Raoul, faci o treabă excelentă, nu-i rău că încerci să punctezi și la imagine.

Însă nu uita că lumea nu începe odată cu tine și cu ce-ai văzut tu în jurul tău când ai deschis ochii. Bistrița nu are o istorie bogată în evenimente sportive marcante, dar totuși are ceva momente remarcabile.

Acest campionat e unul dintre ele, dar nu cel mai mare cum ai vrea tu să fie!

P.S. Poza e dintr-o partidă Gloria - Corvinul, din 1979, cu Lucescu în teren și cu spectatorii prin pomi!