Ne urcăm în maşină, stăm în trafic, parcăm, facem tura de vitrine, ne oprim la un food court, ieşim cu ceva plase de plastic, maşină, trafic, parcat, televizor, dat pe net. Somn. Repeat. Privirile fără ţintă devin regulă. Peste ani, trupurile se îngreunează... Am văzut-o în oraşele eşuate din America de Nord şi nu pot să doresc aşa ceva Bistriţei.
Un oraş mediu vivabil are un centru istoric în care localnicii ies în număr mare şi socializează. Oraşele în care mall-ul ia locul pieţei pietonale centrale sunt expresia unor oraşe în care viaţa se scurge trist, atomizat, aseptic, ca în lumina de neon de la Lidl.
Cetăţeanul este înlocuit de consumator, întâlnirea programată la nu ştiu ce brand de la mall înlocuiește spontaneitatea întâlnirii în piaţa de lângă catedrală. Excentricii oraşului nu se aventurează acolo, iar agenţii de pază se asigură că marginalii nu au ce căuta într-un mall.
Ne urcăm în maşină, stăm în trafic, parcăm, facem tura de vitrine, ne oprim la un food court, ieşim cu ceva plase de plastic, maşină, trafic, parcat, televizor, dat pe net. Somn. Repeat. Privirile fără ţintă devin regulă. Peste ani, trupurile se îngreunează de la atâta scaun reglabil de maşină care ne duce spre noi doze de tratament psihologic prin consum.
Mall-urile aduc cu ele o altă cultură urbană. Am văzut-o în oraşele eşuate din America de Nord şi nu i-o doresc Bistriţei. Căci odată cu moartea centrului istoric pietonal şi înlocuirea sa cu mall-ul, moare până şi iluzia că avem cu toţii dreptul la cetate, indiferent de poziţia noastră economică.
Dau oricând traiul din locuri în care viaţa se învârte în jurul acestor temple ale consumului nesustenabil, duhnind a parfum, plastic şi, la ieşirea din ele, a motorină şi plăcuţe de frână, pe oraşul mediu din Franţa, Italia sau Olanda, unde parcă jumătate din oraş iese seara la o plimbare în piaţa centrală şi pe străzile adiacente, aşa, fără să consume neapărat nimic. Doar să se uite unii la alţii, să se dea de un cunoscut sau pur şi simplu să lenevească după obşinuita zi de stres.
De aceea calitatea vieţii în sens real (sănătate mintală şi fizică, evitarea izolării, cultura comunităţii şi solidarităţii), nu îngust, financiar, a supravieţuit bine crizelor în Segovia (Spania), dar nu şi în Coventry (Anglia) sau Providence (SUA), ca să iau nişte oraşe în care am locuit destul de mult ca să îmi dau cu părerea...
Cornel Ban,
Boston, 26 martie 2017
.jpg)
0728-237 215
