Bistrița aproape îl uitase pe Tibi Ușeriu până în urmă cu un an, când performanța sa ieșită din comun de la maratonul 6633 Arctic Ultra de la Cercul Polar, unde a alergat fără oprire 566 de km, l-a adus în prim plan. L-a felicitat chiar și președintele Iohannis, iar Consiliul Județean Bistrița-Năsăud i-a dat un Premiu de Excelență de 25.000 lei. Au fost chiar și propuneri de a fi cetățean de onoare al județului. În această săptămână ați aflat și motivul pentru care atunci nu s-a făcut această numire. Trecutul lui Tibi nu era tocmai al unui cetățean model, cu o condamnare la 23 de ani de închisoare pentru jafuri armate și tentativă de omor, din care a executat 10 ani într-o închisoare de maximă securitate. Tibi Ușeriu mi-a spus că ar fi refuzat chiar el titlul, iar atât el, cât și fratele lui, Alin Ușeriu, au cerut insistent Consiliului Județean să nu facă o astfel de numire, exagerată în opinia lor. Aveau dreptate.

Cazul Tibi Ușeriu m-a pus anul trecut în dilemă privind cât din adevărul pe care îl știe un ziarist trebuie spus publicului și care e momentul în care e obligat să nu tacă. Sunt printre acei ziariști care știau trecutul lui Tibi și totuși nu a scris nimic. Dincolo de dovezile de care aș fi avut nevoie în cazul unui proces (aveam doar folclor local confirmat din câteva surse), m-a măcinat vreo câteva zile dacă să tac sau să spun, dacă trebuie să știe toți cei care-l considerau un erou tot adevărul despre el și la ce le-ar folosi dacă l-aș spune. Cât de relevant era pentru fani trecutul când aplaudau performanța sportivă? În ciuda presiunii interioare și exterioare, am preferat să tac și să nu murdăresc ca un jurnalist mediocru o performanță cu adevărat remarcabilă și reușita de a pune steagul românesc pentru prima dată la Polul Nord. Dar știu sigur când aș fi scris cu orice risc. Dacă se lua în discuție la modul serios acordarea titlului de cetățean de onoare al județului. Acela era momentul în care meseria m-ar fi obligat să nu tac cu riscul de a merge în instanță fără dovezi. În momentul în care am aflat că Tibi a tipărit cartea și își spune trecutul, m-am simțit și eu eliberată. Ceea ce știam eu știu astăzi și cititorii, chiar de la sursă. Era dreptul lui Tibi până la urmă să-și povestească trecutul, să se elibereze și de povara asta. Iar cei care îl văd un erou au acum în față și trecutul lui. Mă număr printre cei care admiră curajul lui de a spune tot adevărul și de a-și asuma public trecutul demn de un film de acțiune. Tibi Ușeriu chiar este un personaj de film, un film cu happy-end, în care astăzi eroul a căpătat puteri supranaturale și fuge de demonii trecutului stabilind record după record. Dar de aici și până la a fi un erou, eroul meu sau al copiilor mei, este cale lungă. Chiar și în ceea ce privește performanța sportivă, Tibi poate fi cu greu un model. Ceea ce face el nu este la îndemâna oricui și nu poate fi model. Trece dincolo de limite și asta nu poate fi un model sănătos și nici ușor de atins. E aproape imposibil și chiar periculos, o recunoaște și Tibi în carte - a fost de multe ori la limită.

Am citit cartea. Frumoasă povestea. Foarte frumos spusă. Aflăm că Tibi a fost un copil abuzat de părinți, exploatat de tată, umilit, bătut. O copilărie grea, cum din păcate au avut și au mulți copii din România. Tibi a fost un copil care, ajuns adolescent, a ales mirajul anturajului cu bani câștigați ușor și fete frumoase la picioare, iar curajul său nebun, care trecea limită peste limită, ca la ultramaratoane, l-a aruncat tot mai sus, până la jafuri armate. Într-un final i s-a înfundat. Și-a ispășit pedeapsa, a revenit în viața reală, iar astăzi vorbim de eroul și modelul Tibi Ușeriu. Care aleargă la ultramaratoane și le câștigă depășind limitele. Un model de succes de reabilitare. Care chiar merită aplaudat.

Și totuși, rămâne o mare enigmă cum societatea a reacționat așa în cazul său. Ieșim în stradă cu sutele de mii pentru că politicienii au furat noaptea ca hoții și nu tolerăm asta. Dăm condamnări în fața televizorului după o simplă vizită și ca martor cuiva la DNA. Românii nu sunt deloc toleranți cu cei care au comis infracțiuni și cu cei pe care îi bănuiesc. După ce îi condamnă instanțele, din partea societății mai vine o condamnare pe viață. Luați separat, fiecare gândim la fel. În cazul Ușeriu situația se schimbă. Ce a făcut diferența? Elementele emoționale? Performanțele supraumane? Tășuleasa Social? Povestea frumos spusă? În istoria recentă a orașului avem un personaj similar. Sima, autorul jafului armat făcut în vară la o bancă din Bistrița, care apoi a rănit un polițist. După ce-și va ispăși pedeapsa, ce șanse are să fie privit ca și Tibi Ușeriu de aceiași oameni entuziasmați care au fost aseară la lansare? Spre zero, vă spun eu. Va suferi o condamnare pe viață din partea societății. Altcumva e percepția când agresiunea a fost aproape de noi, când nu-i cunoaștem povestea, copilăria, când nu va alerga până la epuizare de demonii lui.

În filmul de prezentare al cărții lui Tibi Ușeriu apare profesorul Mircea Miclea, profesor de psihologie cognitivă la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prezent și aseară la lansare. Zilele trecute, într-un interviu pentru pressone.ro, ajuns viral pe rețelele de socializare, profesorul Mircea Miclea explica cum funcționează mecanismele de manipulare a maselor, cum e nevoie de emoții pentru a schimba percepții care să nu fie trecute prin filtrul rațiunii. Merită recitit interviul în acest context. Tibi Ușeriu pare a fi un experiment de succes privind manipularea prin emoții, prin presă, folosindu-te de emoția creată. A ieșit perfect, nu m-ar mira să văd un studiu de caz pe tema asta în următoarea carte a profesorului Miclea.

Experimentul Ușeriu se încheie cu o lansare de succes a poveștii, oamenii au un nou erou, emoția le-a afectat rațiunea cu care îi judecă aspru zilnic pe alții, se simt mai buni, societatea pare una normală, cea pe care ne-o dorim. Așa e. De câte ori mai poți judeca/condamna un infractor după ce și-a ispășit pedeapsa? Niciodată. Toți greșesc, toți greșim, să ni se ierte greșelile noastre cum iertăm și noi greșiților noștri, nu? Așa e uman. Dar dacă am iertat numai în cazul lui Tibi? Dacă am fost ajutați să părem altcumva decât suntem cu adevărat? Dacă e doar o iluzie că suntem așa buni și iertători? Dacă respectând rețeta orice individ poate fi cosmetizat în opinia publică folosindu-te de emoții care întunecă rațiunea? Și mă gândesc cum a ajuns Trump președinte sau cum Parlamentul e plin de penali „băieți buni”. Manipularea face minuni dacă știi ce ingrediente emoționale să folosești și ai profesorii potriviți.

Cred că fiecare om vine pe lume cu o lecție de viață. A lui Tibi poate a fost să ne arate că putem cădea cu succes victimele unei acțiuni de manipulare bine gândite din care putem face eroi din oricine vine cu o prezentare frumoasă în fața opiniei publice. Chiar mi-e greu să cred că suntem așa de buni și iertători. Că vă întreb iar de Sima. Din el o să facem erou?

Iar de la a ierta și accepta un trecut până la a face eroi și modele e cale lungă. Spunem că ne ghidează principii și valori. Mă îndoiesc. Modelul meu nu poate fi un tip care a ales o cale greșită chiar dacă ulterior s-a îndreptat și astăzi își regretă sincer alegerile din tinerețe. Dacă a rănit oameni pentru a ajunge aici și a furat cu violență nu poate fi modelul meu. Și nici dacă aleargă până ajunge aproape de moarte. Îl admir, dar nu poate fi modelul meu. Prefer modelul care și-a depășit traumele copilăriei și a arătat că poate fi bun neagresându-i cu arma și rănindu-i pe alții, care aleargă 10 kilometri lejer și nu la limita vieții.

I-am citit cartea și am vorbit cu Tibi Ușeriu la o cafea. Credeți-mă, nici el nu înțelege ce i se întâmplă, de unde și până unde a ajuns erou. Mi-a lăsat impresia că îl chiar jenează asta de multe ori. Poate și adevărul lui din carte, aruncat în față cititorului, a fost o provocare. Chiar și așa mai e eroul vostru?