Eşti martor la un eveniment care poate deveni o ştire? Sună-ne sau trimite un mesaj pe Whatsapp la 0728237215! | Ai filmat sau fotografiat o situaţie inedită care poate deveni o ştire? Trimite un e-mail pe adresa: redactia@bistriteanul.ro |

RECOMANDĂRI
Casa Cu Bere, Italtextil, IMP România și Central Motors fac angajări! Alte locuri de muncă disponibile:
FOTO/VIDEO - Și-a salvat camarazii de la moarte, în Afganistan, iar acum își pune din nou viața în pericol pentru a-și face bine fiul
EXCELENT: Diana Spătărescu, elevă în clasa a XI-a la Infoel, a câștigat Premiul Gopo – echivalentul Oscarurilor românești
FOTO - Organizația Off-Road Năsăud, la Casa Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc: «Am primit mai mult decât am dăruit»
FOTO/VIDEO - INEDIT! Vă e dor de roșiile din grădina bunicilor? Vă ajută un liceu din Bistrița
FOTO: Descoperă tendințele sezonului în noua colecție Sense SS 2018!
Două prietene impresionează creând evenimente de poveste. Au atâta imaginație că nu se repetă vreodată…
BISTRIȚA / VIDEO: Epilare facială definitivă prin electroliză la Salon La Belle Femme

  111 vizitatori online


REDACȚIA:
Tel: 0728-237 215
Fax: 0363-814306
Email: redactia@bistriteanul.ro
whatsapp icon0728-237 215
Redactor Șef - Raluca Nechiti
PUBLICITATE
publicitate@bistriteanul.ro
Mobil: 0754-777.536
JURIDIC
Redacția beneficiază de serviciile Cabinetului de avocatură ARIS CUPȘA, Bistrița, Baba Novac, nr 9, tel 0742-766078, fax 0263-210015



EDITORIAL: Dr. Anca Andrițoiu, urgent DEMISIA! Ești pericol public!

13/05/2016 11:58:37 Claudia ANDRON  
Incredibil drept la replică mi-a fost dat să citesc ieri. Dovada neprofesionalismului și a riscului la care este expus acest județ dacă medicul care conduce Direcția de Sănătate Publică vrea să ne liniștească spunându-ne că ne îmbolnăvim cu Clostridium Difficile doar dacă luăm antibiotice de ultimă generație! Sănătate publică?! Pericol public!

Dr. Anca Andrițoiu, directoarea Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, și-a căutat de lucru și ne-a trimis un drept la replică în urma materialelor noastre privind jena de raport privind infecțiile nosocomiale pe Bistrița-Năsăud în anul 2015. Proastă idee! Nu a făcut decât să ne arate cam cât este de pregătită să conducă această instituție! Pericol public, nu alta! Cine-a pus-o director, că aș vrea să-i transmit ceva?! Și dacă tot a pus-o, nu sună să o și dea jos?! Nu de alta, dar cu ea acolo mi-e frică pentru sănătatea oricărui om din județ.  

Învățată să scrie mult probabil ca să dea bine sau să ia notă mare, dr. Anca Andrițoiu ne trimite un drept la replică pe două pagini. Vi-l traduc eu, ca să înțelegeți ce-a urmărit stimabila.

În „introducere”, Andrițoiu ne explică în patru paragrafe cum că nu ține de onorata instituție să monitorizeze cazurile de îmbolnăviri intraspitalicești, ține de spitale care au și medici, și farmaciști, chiar și personal administrativ care se ocupă de asta. Atâția și rezultat 0! Pentru ce iau ăștia salarii dacă nu au ce număra?!

De cealaltă parte, tolăniți în fotolii de directori și șefi, magnificii de la DSP stau în birouri așteptând ziua de salariu și o dată la trei luni și datele de la spitale, „prelucrate, analizate și validate”. Și ce mai face DSP? Ia uitați ce aflăm: „asigură suport tehnic profesional pentru organizarea și funcționarea planului de supraveghere a infecțiilor nosocomiale în unitățile sanitare, iar prin serviciul control verifică modul de aplicare a planului, respectarea normelor de igienă, funcționalitatea circuitelor, dezinfecția...”.

Bun. Câți sunteți plătiți pentru asta?! Dați banii care i-ați primit în 2015 ca salariu înapoi! Nu v-ați făcut treaba! Și cea mai clară dovadă este adevărul privind infecțiile nosocomiale din spitale. Dacă cumva ați făcut planul de supraveghere a infecțiilor, surpriză: nu a fost bun, dacă noi am găsit infecții intraspitalicești și voi, pe planul elaborat de voi, nu ați găsit. Serviciul control de care vorbiți e și el ineficient dacă n-a găsit nimic. Cât despre respectarea normelor de igienă la care cică vegheați voi, cam câte abateri pe zi vreți să vă aducem dovadă? Mimați munca și misiunea pe care-o aveți. Iar asta se vede în rezultate, negru pe alb. Și dacă ne uităm pe sub hârtii, miroase a cadavre și boli ascunse. Chiar aveți tupeu, dr. Andrițoiu!

„Serviciul control al DSP a făcut și face controale de rutină sau tematice la spitale, verifică condiții igienico-sanitare, substanțele biocide, face teste de sanitație și dă sancțiuni atunci când sunt găsite nereguli”.

Ce faceți voi?! Controale? Și ce verificați, substanțe biocide?! Adică cum sunt cele de la Hexi Pharma?! Dacă ați verificat temeinic, de ce nu ați anunțat atunci autoritățile că se folosește un produs diluat de trei ori de la Hexi Pharma în Spitalul Județean? Și cam ce sancțiuni ați dat și ce nereguli ați găsit?! Că din rapoarte totul e bine, nu prea aveați motive de sancțiuni și nici nu cred că v-ați obosit să le căutați, asta fiind realitatea din „rapoarte”. Nu e scris, nu există, nu avem. Așa e?!

Ei, și acum luați un distonocalm, că ne liniștește șefa de la DSP de nu se poate. Ia citiți aici:

„Apariția infecțiilor nosocomiale nu este legată numai de dezinfectantele folosite. Teoretic, orice agent patogen din lumea virusurilor, bacteriilor, paraziților sau micetelor, pot produce infecția nosocomială (...)”

Citesc. Și recitesc. Și nu-mi vine să cred că cea care conduce DSP poate debita așa ceva. Adică, stați liniștiți, bistrițeni, nu numai dezinfectanții sunt de vină, mai sunt „teoretic” și viruși, bacterii. Hai, serios?! Nu contează că la noi s-a folosit în băi dezinfectantul Hexi Pharma diluat de trei ori. Important e să știm că, teoretic, pe lume mai sunt și viruși și bacterii care pot da infecții nosocomiale. Dezinfectanții diluați nu sunt ceva grav. Doamnă, vă mulțumim că ne-ați lămurit, muream proști, nu alta! Pe aceeași logică, nu contează că în țară chirurgii s-au spălat pe mâini cu soluție diluată de sute de ori. Cu ce s-au spălat e treaba lor, dar să nu uităm că există viruși și bacterii care au trimis oameni  în mormânt înainte de vreme. Mai puțin contează că trebuiau virușii eliminați de dezinfectant, important e să nu uităm că există! Întâi au fost ei și apoi dezinfectanții!

Și, evident, nu se putea fără o limbuță fină pe dosul autorităților (doamna mai vrea să fie director) și uitați ce frumos ne zice și scuză situația: „știm cu toții foarte bine că fiecare autoritate locală care are în subordine unități sanitare cu paturi a făcut eforturi și a investit, atât cât i-a permis bugetul, pentru a îmbunătăți aceste condiții”. Și continuăm noi: La Bistrița, de exemplu, deși s-au investit milioane de euro în modernizarea spitalului, iar în ultima vreme s-au adus medici buni, ne batem joc de investiții și de reputația medicilor, ascunzând sub preș infecțiile nosocomiale și prefăcându-ne că nu există, deși DSP face planuri, controlează, ia măsuri... De ce?! Ca să dăm bine în rapoarte noi și prietenii noștri, să ne iasă indicii de performanță, să nu fie trist nimeni! Nu avem, nu există! Și în spitale se mai moare – ghinion!

Mai departe, dr. Andrițoiu ne lămurește cum stă treaba cu Clostridium Difficile și aflăm că e o boală produsă de un medicament prescris, luat în doze prea mari sau timp îndelungat. Diareea apare după distrugerea florei naturale din intestin, după administrarea de medicamente antibiotice, mai ales cele de ultimă generație”.

 Dr. Andrițoiu, nota 4, pleacă acasă! Dacă asta știi tu despre Clostridium Difficile și aici se opresc informațiile pe care ni le oferi, du-te acasă! Constatăm că nu ai citit nici un sfert din ceea ce am citit noi în ultimele zile despre această bacterie. Dacă la cauze e numai antibioticul de ultimă generație, rezultă că nu-ți faci griji despre transmitere de la bolnav la bolnav și trebuie să pleci IMEDIAT din fruntea DSP! Ești pericol public, ignorând cu bună știință protocoalele și metodologiile impuse de Ministerul Sănătății la pacienții diagnosticați cu așa ceva. Dacă directorul Direcției de SĂNĂTATE PUBLICĂ  încearcă să liniștească populația astfel, nu e de mirare că avem decese cauzate de acest bacil și ele nu apar în evidențe. Fraierii de la minister, care au elaborat niște metodologii complexe în astfel de cazuri, nu știu ce vorbesc, bagă panica în oameni degeaba. Dr. Andrițoiu deține adevărul absolut privind cauza!

Deși după dr. Andrițoiu infecția cu Clostridium Difficile e „produsă de un medicament prescris” (nu-l mai prescrieți naibii!), „infecțiile cu Clostridium Difficile sunt tot mai frecvente, mai severe, dar și mai dificil de tratat, reprezentând în prezent o problemă serioasă de sănătate”. Cumva, cu greu, spre final, Andrițoiu recunoaște că ar fi totuși o problemă (evident, nu la noi, alții pot avea) și ne dă și rețeta salvatoare: „cel mai important pas în tratamentul diareei produsă de Clostridium Difficile este de a opri tratamentul antibiotic care permite infecției să se dezvolte”. Stimați domni doctori, poftiți de luați notițe, aveți soluția! Opriți antibioticul și situația se rezolvă! Revoltător de-a dreptul e că șefa DSP nu vine cu nicio măsură care trebuie luată atunci când există acest diagnostic într-un spital, care sunt măsurile de sănătate publică care trebuie IMEDIAT luate. Ne-a dat cauza (antibioticul modern), soluția (stoparea antibioticului) și mai departe, scapă cine poate! Incredibil că un astfel de „profesionist” se ocupă de sănătatea publică a județului!

În încheierea dreptului la replică, dr. Andrițoiu ne liniștește că a verificat dacă spitalele au produse de la Hexi Pharma, au făcut teste de sanitație și „testele nu s-au limitat doar la produsele Hexi Pharma, ci și la alte produse biocide folosite”. Bănuim că testele la Hexi Pharma v-au ieșit bine dacă acum câteva zile ele erau încă folosite în spital, chiar și diluate de trei ori, nu?! Nu o fi așa grav?

„Prin urmare Directia de Sănătate Publică nu are cum să «ascundă» infecțiile nosocomiale. Nu suntem indiferenți și nu ascundem nimic și există niște ghiduri și proceduri care trebuie respectate. Rapoartele noastre cuprind ceea ce transmit spitalele.  Aoleu! Păi nu erați voi cei care făceați planuri, verificări, controale?! De ce să ne liniștim noi că voi doar centralizați niște date?! Noi am fi vrut ca voi să ne spuneți care e adevărul, nu care sunt cifrele transmise de spitale. ADEVĂRUL! Cifra reală a îmbolnăvirilor, măsurile luate, indicații privind prevenția.

Credeți-mă, vă plătim degeaba, dacă voi stați în birouri așteptând o dată la trei luni rapoartele spitalelor! Protecția voastră privind sănătatea publică NU există! Cu voi suntem în pericol! Sunteți pericol public!

DEMISIA!

17049 vizualizari


loading...


404 Not Found

Server Error

404

Page Not Found

This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.


That's what you can do




Avertisment:
Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.

NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.


CAUTARE
STIRILE DE AZI

Publicitate
Certificat Web Certificat Web RSS - Ia stiri de aici Aboneaza-te la FeedBurner
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Bistriteanul.Ro.
© Copyright 2008 - 2024 Bistrițeanul.ro