Proaspăt demisionarul nu e deloc de condamnat: omul vrea să câștige mai bine decât a reușit cu un salariu de bugetar, fie el chiar și viceprimar. Ba mai e și de toată lauda, pentru că demonstrează, prin alegerea făcută, că a fost cinstit până în măduva oaselor și nu și-a suplimentat venitul de viceprimar prin tot felul de chestiuțe din cauza cărora unii fac coadă la DNA.

Buuuuuun! Deci avem una bucată viceprimar, adică fost de-acum, tânăr, cinstit, care vrea să muncească. Pentru bani mai mulți. Toate bune și frumoase, până la un punct. Problema apare însă când te-ntrebi: ce naiba a căutat în administrația publică un astfel de om? 

Abia după ce a ajuns în funcția pentru care s-au dat bătălii crâncene, iar unii au plâns când au pierdut-o, omul nostru, plătit din bani publici mai bine de un an fără să sclipească prin vreun proiect destinat comunității care să-i asigure un loc în istoria orașului, a constatat că poate câștiga mai mulți bani muncind. Da, muncind, pentru că în privat nimeni nu îți pune lunar bani pe card și mașină la dispoziție dacă stai și zaci.

Calculând la rece, omul nostru a pierdut în anul ăsta și ceva de când s-a cocoțat în funcție (cu voia sau fără voia lui, asta e altă discuție) bani frumoși pe care putea să-i câștige în afaceri, dacă tot e atât de pornit să muncească. Dar, glasul rațiunii ne spune că nimeni nu-i de vină, pentru că el și-a făcut-o cu mâna lui. Din ce rațiuni? Dumnezeu știe, pentru că nimeni, dar absolut nimeni, nu i-a stat cu pistolul la tâmplă să îl oblige să fie viceprimar. De ce a acceptat? Probabil din aceleași rațiuni pentru care mulți încearcă marea cu degetul și vor să acceadă în administrația publică: încurcă marfa cu ambalajul! Sau administrația cu tărâmul tuturor făgăduințelor.

Făcând însă socotelile strict cetățenește, fostul viceprimar ne-a cam tras în barbă: a încasat lunar o sumă frumușică pentru un om de rând, durându-l pur și simplu în cot de menirea lui de ales. Da, pentru că numai de dorință de a face ceva pentru comunitatea care i-a dat votul nu îl putem bănui! De ce? Pentru că atunci nu l-ar fi interesat un job mai bine plătit și s-ar fi mulțumit cu gloria de a face ceva pentru orașul său (nu pe gratis, să fim bine înțeleși) și nu și-ar fi luat tălpășița din primărie cu 3 luni înainte de a-i expira mandatul. Sau cel puțin așa ne spun manualele că ar trebui să funcționeze lucrurile în privința aleșilor. Interesul cetățenilor, binele public, să faci ceva pentru comunitate, să rămână ceva după tine de care să pomenească urmașii urmașilor tăi, cam astea ar trebui să fie cele câteva motivații ale unui om atunci când aspiră pentru o funcție. Și astea să-i fie resursa interioară pentru cazurile în care îi dă prin cap să clacheze, să-l remonteze atunci când îl bate gândul să abandoneze. Nu? Și-atunci repet întrebarea: ce naiba a căutat un astfel de om într-o asemenea funcție, care nu e de ici de colo? Să înțelegem că a folosit asta ca pelerină de vreme rea, în așteptarea unui job mai bine plătit, așa cum arată el în motivarea demisiei? A stat bine merci la căldură, cu salariu frumușel, cu mașină la scară, și-a făcut făcutele chiar și în timpul programului din primărie (adică a muncit în privat, așa cum s-a scris acum ceva vreme în Bistrițeanul) și pe noi ne-a luat de fraieri! Mari fraieri! Și avem toate șansele să rămânem așa, pentru că acceptăm cu nonșalanță tot felul de astfel de indivizi pe diferite funcții, care își găsesc sau li se găsește câte un fotoliu prin instituții, dovedind în timp că habar nu au cu ce se mănâncă postul în cauză și susținându-i pe banii noștri să se perfecționeze la locul de mună în așteptarea unui job mai bine plătit. Asta dacă sunt dornici de-adevăratelea să muncească și nu care cumva funcția primită reprezintă jobul perfect, în care nu dau decât măsura incompetenței lor!