Totul e bine până când nu moare unul de-al vostru ucis de INFRACȚIUNI contra sănătății publice. Așa e. Că un necaz de ăsta nu ne lovește pe toți deodată, nu e ca o molimă care se răspândește rapid și să strigăm toți, deodată, că e inacceptabil așa ceva, că nu se mai poate, că trebuie făcut ceva. Cei care au scăpat cu viață după o infecție luată în spital își fac o cruce mare și se bucură că au scăpat cu viață și povestesc aventura supraviețuirii, prezentând-o ca pe o reală victorie în lupta cu... sistemul. L-au dovedit! Ați fost norocoși, vă spun eu! Atât! Noroc chior. Nu toți îl au.

Cei care au pierdut pe cineva drag după ce a contractat o infecție intraspitalicească plâng însă de două săptămâni și înțeleg mai bine ca oricare dintre noi ce vrea să zică dosarul ăla de la Parchetul General în care s-a început urmărirea in rem pentru „zădărnicirea combaterii bolilor”. Acum înțeleg mai multe, înțeleg ce se întâmplă în spitale și se simt vinovați că nu au știut atunci mai multe, nu au știut cum să-și protejeze părinții, rudele, să-i salveze. Și astăzi nu mai vor să tacă. În memoria părinților și rudelor și pentru ca alții să nu treacă prin drama lor. Ieri au fost ei. Mâine poți fi tu. Sau părinții tăi. Sau sora ta. Sau copilul tău... Întotdeauna credem că numai altora li se poate întâmpla. Până când ni se întâmplă nouă. Atunci nu ne mai place. Și am face ceva.

În ceea ce mă privește, când e vorba de viață și de oameni nevinovați care mor cu zile nu o să tac. Nu am tăcut nici cu fetița de doi ani înecată cu vomă în spital, nici în cazul fetiței care a pierit după ce nu i-a fost diagnosticată la timp o entorsă, nu am tăcut nici acum doi ani când am scris asta:

Bacteria ucigașă Clostridium Difficile face victime în Spitalul Județean. Oficial, nu există!

Vă rog, citiți materialul. E interesant. Al naibii de interesant, mai ales astăzi. În el veți găsi toată „cheia” ecuației. Cum se face să nu apară niște bacterii în documente medicale, cât e de simplu și ce ușor e să mușamalizezi totul, să nu apară infecțiile în buletinele spitalului. Și, cel mai grav, cum neînregistrându-se astfel de cazuri și neluându-se imediat măsuri, se permite îmbolnăvirea altor bolnavi. Pe organisme și așa tarate de boli sau de vârstă, această bacterie face ravagii și în câteva zile pacientul se stinge pe picioare, sub ochii aparținătorilor, care nu mai înțeleg de ce o afecțiune care nu era de speriat la internare, se agravează brusc și riscul morții plutește în aer.

Sunt rare cazurile în care cineva ia public atitudine și încearcă să facă ceea ce nu fac autoritățile și cei responsabili, să prevină îmbolnăvirea semenilor. În urmă cu exact doi ani familia din cazul de mai sus, cu mare simț civic, a apelat la Bistrițeanul.ro să facă public cazul astfel încât să știe și alții că în Spitalul Județean există bacteria ucigașă Clostridium Difficile.

Eu, ca ziarist, mi-am făcut datoria atunci. Am scris. Credeți că s-a sinchisit cineva să ia măsuri?! Nu – vă spun eu. Unde s-a ajuns?! La DECESE din cauza Clostridium Difficile în Spitalul Județean de Urgență Bistrița. Poate erau și atunci. Dar noi de unde să știm?! În acte totul e roz, de ani de zile. Luăm cei mai buni dezinfectanți, harta lui Tolontan ne-a ocolit, statisticile arată mirific. Cine ar putea zice altceva?

Dacă este ceva absolut ridicol și incalificabil în toată ecuația asta este jena de statistică a celor de la Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud. Zeflemitori, pasându-ne de la unul la altul, căscând ochii mari când am întrebat de decese și ce măsuri au luat, ne-au trimis către site-ul lor unde au publicat rapoartele pe 2015. VICTORIE! Avem doar 5 infecții intraspitalicești în cele trei spitale care rulează mii de pacienți într-un an. Niciun deces! Măi să fie? Chiar așa?!

Și ne-am ambiționat. Să completăm statistica DSP. Să arătăm că nu e totul așa de roz cum reiese din statistici. Că adevărul e cu totul altul. Să vă facem naibii să luați odată măsuri, să nu mai tratați ascunzând sub preș bolnavii și morții din infecții intraspitalicești. Se întâmplă oriunde în lume!

Să ai infecții intraspitalicești nu e o crimă! CRIMĂ e să ascunzi, să te faci că nu vezi și să nu iei măsuri, să permiți cu bună știință să moară oameni.

Și tu să zâmbești frumos presei și să o iei de proastă, spunându-i că la noi totul e perfect, verificați statistica dacă nu ne credeți! Nu vă mai credem de mult! Că știm că îngropați adevărul și morții în hârtii, cum știm și că sunteți greu de „prins”, că mecanismul minciunii funcționează aproape perfect. Dar, credeți-mă, oricât de deștept ați lucrat, ați lăsat „urme”. Chiar prostești. Îi e ușor oricui să vă prindă dacă ia un fir și încearcă să descâlcească ghemul. Noi v-am „prins” și suntem doar niște ziariști. Pentru cei care vor avea acces la toate datele, va fi banal.

Și dacă va vrea cineva, va putea demonstra că ceea ce ați făcut e un atentat la sănătatea publică a bistrițenilor. „Zădărnicirea combaterii bolilor” e un început. Mie mi se pare mult mai grav. Dar, cei care sunt plătiți să se ocupe de asta, să-și facă treaba. Noi o facem doar pe cea de ziariști. Arătăm acolo unde minciuna și omisiunea favorizează moartea prin nerecunoașterea situației reale și luarea măsurilor care se impun în astfel de cazuri. Mai departe nu ține de noi.

Nu vă așteptați ca noi să acuzăm un om sau altul. Că nu e unul mai vinovat și unul mai puțin vinovat. E o vină mare care se împarte tuturor, în funcție de funcțiile și responsabilitățile fiecăruia. E un sistem putred, în care tăcerea asta a îngropat și oameni. Și a clădit glorii de carton, pe date false, boli și decese ascunse din statistici!