...să se gândească din nou la un loc în primele 10 echipe din România.

Banii ar putea fi împărţiţi în tranşe egale cu sumele pe care administraţia le-a virat clubului în ultimul deceniu, în jur de 500 de mii de euro pe an. Cu alte cuvinte, Consiliul Local ar putea vota din nou în favoarea finanţării  Gloriei, însă de data aceasta ar urma să se aleagă cu baza sportivă.

Evident, părerile bistriţenilor sunt împărţite. Unii spun că nu prea e în regulă să ceri acum 10 milioane de euro pe un stadion pe care în anii 90 l-ai primit pe gratis. Şi că sunt multe alte priorităţi pentru bugetul local, inclusiv din zona altor sporturi.

Cealaltă opinie e că Gloria merită sprijinită pentru toţi cei 90 de ani în care a contribuit la imaginea oraşului devenind, practic, cel mai puternic brand local. Şi că are merite incontestabile nu doar în fotbalul de performanţă cu tot ceea ce a reprezentat şi reprezintă el pentru oraş, ci şi în privinţa sănătăţii psihice şi fizice a miilor de copii şi tineri bistriţeni care au făcut sau vor mai face sport, educaţie fizică, mişcare, cu ajutorul Gloriei.

Urmând un fir cât de cât logic, prima teorie poate fi combătută foarte uşor. Da, Gloria a primit stadionul gratis şi acum cere bani pe el. La fel ca şi ea, multe, foarte multe alte firme au intrat în posesia unor bunuri comune, aşa cum erau înainte de 90 toate fabricile, restaurantele, hotelurile sau majoritatea terenurilor. Au devenit proprietăţi private şi n-am văzut încă pe nimeni ofuscat că IPE-ul s-a vândut pe bucăţele, că Acumulatorul a produs bani grei din Africa de Sud sau că Hotelul Coroana de Aur nu mai e al nostru al tuturor.

Exemple simple, clare, care s-au privatizat cum au putut în aceşti 23 de ani, respectând în mare parte legile vremurilor, dar fără ca vreun directoraş ce-a devenit manager să aducă bani cu valiza de acasă. La fel şi Gloria, prin oamenii care au lucrat acolo, a uzat de tot ce-a putut ca să-şi continue activitatea. Atenţie, ca să-şi continue treaba, nu ca să facă profit, aşa cum s-a întâmplat în multe dintre celelalte situaţii.

E adevărat, clubul a trecut în proprietatea lui stadionul din parc, cu acte mai mult sau mai puţin îndoielnice, aşa cum bănuiesc că s-a întâmplat la toate privatizările mari din oraş, ca în toată ţara. Însă, măcar Gloria nu l-a prăduit, nu l-a devalizat, nu l-a ras de pe faţa pământului aşa cum au făcut unii cu  CPL-ul sau alţii cu Codrişorul. A îngrijit şi modernizat baza sportivă, e drept, cu mult sprijin din partea comunităţii locale.

Nu văd, în principiu, nicio diferenţă între Gloria şi celelalte societăţi care au intrat în posesia unor bunuri bistriţene, aşa că nu înţeleg de ce în cazul ei am sări de fund în sus că a primit ceva gratis iar apoi vrea să vândă pe bani mulţi. Nu ne-am agitat cu niciuna din zecile, sutele de alte intreprinderi locale, aproape toate intrate moca pe mâna unor proprietari care apoi au făcut bani grei cu ele şi nu înţeleg de ce ne-am agita acum când avem ocazia să recuperăm ce considerăm că am pierdut.

Din 1922, Gloria a supraviţuit tuturor vremurilor. A trecut prin război, comunism, capitalism şi greutăţi de toate felurile. Generaţiei noastre, să recunoaştem, una mai infectă ca toate celelalte, i-a venit rândul să ducă înainte această grupare sportivă. Nu mai avem prea multe simboluri de ce să ne agăţăm, iar Gloria încă e în picioare, deasupra merelor şi struţilor.

Foarte uşor o putem da gata şi pe ea. Două–trei voci aprinse prin Consiliul Local, câţiva decidenţi iresponsabili şi gata, pa şi pusi! În câţiva ani vom monta un pilon de centură pe mijlocul terenului, sau vom admira casele frumoase ale celor ce vor pune mâna pe hectarele din stadion.

Varianta a doua ar fi să rupem din buget câţiva bani, care oricum au fost rezervaţi Gloriei de mulţi ani încoace. Cam tot atâţia câţi strică Primăria în câteva luni pe panseluţe, gropi, treceri de pietoni sau studii aberante. Să facem abstracţie de oamenii care vremelnic se ocupă de destinele ei şi care, poate, nu sunt cei mai potriviţi. Să uităm de orgolii şi de manevre politice, să fim înţelepţi, aşa cum a fost Jean Pădureanu în ultimii 50 de ani, reuşind să se adapteze oricăror situaţii cu un singur scop:  să ducă înainte fotbalul bistriţean. 

Gloria înseamnă mult mai mult decât un şut la poartă sau o şuşă la televizor. Înseamnă măcar o amintire frumoasă pentru orice bistriţean,  dacă nu un vis îndrăzneţ al fiecărui copil ce învaţă să loveasă o minge cu piciorul. Înseamnă o stare de spirit care i-a făcut pe bistriţeni să treacă mai uşor peste momentele grele din ultimii 90 de ani. Înseamnă un cuvânt pe care 7-8 români din 10  l-ar putea asocia cu numele Bistriţei.

Înseamnă un stadion construit de saşi, îngrijit de comunişti şi refăcut de capitalişti. Avem ocazia să-l răscumpărăm sau să-l lăsăm pe mâna lichidatorilor, care-l vor dărăburi şi-l vor vinde pe bucăţi, cui se va nimeri. Ce alegem?