Chiar acum se desfășoară ședința Consiliului Local Bistrița, iar unul dintre proiectele de pe ordinea de zi viza premierea sportivului Gabriel Sîncrăian, medialiat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio. Consilierul Florin Chereji a retras proiectul de pe ordinea de zi, iar Sîncrăian mai trebuie să aștepte.
Consilierul municipal Adrian Florin Chereji a cerut retragerea de pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre care privește premierea sportivului Gabriel Sîncrăian pentru rezultatul deosebit obținut la Jocurile Olimpice de la Rio care au avut loc în vara acestui an.
Deși a obținut medalia de bronz în cadrul competiției, acesta nu a obținut niciun beneficiu din cauza faptului că au apărut niște suspiciuni legate de faptul că acesta s-ar fi dopat. Nimic nu a fost confirmat, însă se pare că acesta nu va primi niciun premiu din partea orașului în care s-a format, la fel cum nici președintele Klaus Iohannis nu l-a invitat ieri la Palatul Cotroceni pentru a fi decorat.
Florin Chereji și-a argumentat cererea de a retrage proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi sub pretextul că nu există un punct de vedere oficial, dar a promis că va repune proiectul în exact aceeași formă după ce se va dovedi nevinovăția lui Gabriel Sîncrăian, nu că în acest moment ar fi considerat vinovat.